Finalul lui 2019 și începutul lui 2020 nu au adus aproape nicio propunere constructivă, ci doar declarații făcute cu intenția de a provoca scandal.
Faptul că așa a început campania electorală oferă indicații despre nivelul dezbaterilor pe parcursul acestui an și cum vor arăta „temele“ de discuție.
Newsweek România vă prezintă câteva din cele mai năstrușnice declarații din acest debut de campanie pentru alegerile locale.
Florea vrea aprobări pentru nașteri
Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, are o propunere: nimeni nu se mai apucă de făcut copii fără aprobarea birocrației statului. „Propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:
-> dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
-> situație financiară acceptabilă;
-> un nivel de educație minim stabilit prin lege;
-> vârsta minimă la care un adult să devină părinte etc.
În cazuri excepționale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul“, a scris Dorin Florea, pe Facebook.
Ulterior, primarul a explicat că se referă la familiile de „țigani“ și a respins acuzațiile că proiectul său ar fi de sorginte nazistă.
„Târgu Mureş are cel mai mare număr de ţigani din România. Aşa se numesc, să terminăm odată cu ipocrizia!“, a declarat Florea.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a sesizat după aceste declarații, primarul urmând să fie audiat pentru declarații discriminatorii și „discurs de ură“.
Firea vrea bariera ridicată
Deranjată că, pe drumul spre slujba de la oraș, îi stă în cale o barieră, primarul Gabriela Firea a cerut CFR să nu mai coboare bariera de la trecerea de cale ferată de la Petricani.
„Am transmis o solicitare către Ministerul Transporturilor, CFR, să ajungem la o înțelegere amiabilă, să nu se mai lase bariera de la Andronache şi Petricani la nivel cu trecerea cu calea ferată în ore de vârf, începând cu 6.30 şi finalul programului, când se iese la birou, între 17-19.30“, a declarat Firea.
Primărița nu a explicat cum se rezolvă problemele legate de siguranța rutieră.
În 2013, un apropiat al soțului ei și al lui Gigi Becali a murit când trenul a lovit mașina cu care circula.
ORAȘUL NIMĂNUI Gabriela Firea îi alungă din București pe cei care o critică - Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea
Gabriela Firea a mai propus o altă revoluție în trafic: autobuzele să poată circula pe linia de tramvai. Ea a cerut Parlamentului „să vină în sprijinul bucureștenilor şi al cetățenilor care vin des în Capitală și să aprobe modificările legislative propuse la Codul rutier, astfel încât linia de tramvai să fie linie unică şi toate autobuzele să circule pe linia de tramvai“.
O idee asemănătoare a avut și Sorin Oprescu. Problema este că un autobuz nu poate trece pe lângă un tramvai, mai ales în zonele în care se află refugii pietonale și există riscul blocajelor.
Nu-ți place primarul, mută-te!
Tot Gabriela Firea a fost cea care, în fața criticilor că aerul din București este poluat, a avut o propunere inedită: cui nu-i place, să plece din orașul ei.
„E foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (...) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!“, i-a transmis primărița ministrului Mediului, Costel Alexe, deputat ales în circumscripția Iași.
Ulterior, Firea a anunțat și faptul că a pregătit o plângere penală împotriva ministrului PNL al Mediului, fiindcă ar fi indus panică „în rândul populației și ambasadorilor“ și ar fi „pus pe fugă sistemul investițional“.
Biblia pe înțelesul lui Bulai
Deputatul USR Iulian Bulai a explicat copilului său, de Crăciun, cum a apărut pe lume Isus Hristos: „Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată.
Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea.
Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi“.
Iulian Bulai a stârnit furia creștinilor și apoi și-a cerut iertare. Creștinește - Foto: INQUAM PHOTOS/ George Călin
Definirea Fecioarei Maria drept „mamă surogat“ – o mamă surogat este cea care dă naștere unui copil dintr-un embrion generat prin fecundarea ovulului unei alte femei care nu poate să ducă la bun sfârșit sarcina – a provocat un scandal general.
„Patriarhia Română nu comentează declarații al căror grad de penibilitate este întrecut doar de acela al obrăzniciei provenite din incultura și ideologizarea dezonorante ale celor care le fac“, a fost reacția Bisericii Ortodoxe.
Iulian Bulai a închis incidentul cerându-și scuze și insistând pe faptul că este o persoană religioasă, care-și duce copii la biserică: „Sunt creștin catolic practicant.
Soția este luterană. Copiii sunt botezați în Biserica Romano Catolică. Am fost la Liturghie și în Ajun și de Crăciun. Trăiesc foarte dinamic și activ credința mea (...)
Nu a fost în intenția mea să tulbur acest timp sfânt, ci să pun în context și perspectivă povestea nașterii lui Isus. Cu cuvinte sincere și asumare. Dacă am supărat pe cineva, în mod evident îmi cer iertare“.
Oana Bogdan scrie din nou
„Bine ați venit în anul 2030. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin aparate sau haine. Tot ceea ce consideram în trecut un #produs a devenit acum un #serviciu: transport, cazare, mâncare și toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi“, a scris fosta lideră PLUS, pe Facebook, în prima zi a anului 2020.
Aceasta a explicat că scenariul a fost publicat de World Economic Forum în 2016 și era semnat de Ida Auken, membru al parlamentului danez.
ROATA MOTRICE Oana Bogdan insistă pe ideea că trebuie să renunțăm la proprietatea bunurilor, pe care doar să le închiriem. Nu spune însă de la cine - Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea
Oana Bogdan s-a retras din PLUS, dar postarea ei a provocat reacții vehemente. Economistul Bogdan Glăvan, membru al PNL, a scris pe Facebook: „Gata, hai că mi-a venit inspirația, după Oana Bogdan. Eu pe viitor nu o să mai dețin bere. O s-o închiriez. Sticla de bere, care va fi de carton de fapt, va crește în copac. Iar eu voi plăti chirie copacului“.
„E posibil ca peste 20 de ani să nu mai avem nimic al nostru. S-a mai întâmplat asta acum 2.000 de ani. Știți cum se numeau oamenii care n-aveau nimic? Nu, nu săraci.
Aia mai aveau câte ceva. Cei care nu aveau absolut nimic erau doar sclavii. Proprietatea e libertate“, a scris jurnalistul Lucian Mândruță.
Noul Iuliu Maniu
Nu e prima oară când Adrian Năstase sugerează că a fost deținut politic, nu un banal hoț condamnat pentru că a furat din avutul statului. Dar este prima oară când el se compară cu Iuliu Maniu.
„Condamnările nedrepte, dictate, ulterior, de către Băsescu, prin instrumentele sale din magistratură, nu au nicio legătură cu argumentele pentru decorare.
A te preface că, după 7 ani sau 5 ani de la condamnări, că poți să le dai relevanță, este o mârșăvie politică. Mă vor înjura unii, dar mă întreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile lui Maniu, după condamnarea sa“, a scris Adrian Năstase, după ce Iohannis i-a retras Steaua României.
Un alt penal, Călin Popescu Tăriceanu, care s-a pus sub protecția imunității pentru a scăpa de urmărirea penală în dosarul șpăgilor de la Microsoft, a dat lecții despre lupta cu corupția.
„Corupția este un fenomen care trebuie combătut zi de zi, ceas de ceas. Trebuie combătută de noi toți și nu doar de câțiva aleși de sistem și puși pe un soclu de pe care taie și spânzură“, a scris Tăriceanu pe Facebook.