PNL a fuzionat cu ALDE, partidul fondat de Tăriceanu, și a votat alianța electorală cu PSD la europarlamentare. „Trebuie să avem încredere în forţele noastre să putem duce toate etapele anului electoral 2024”, a declarat liderul liberal Nicolae Ciucă.
PNL a făcut primul pas în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE, partidul fondat de Călin Popescu Tăriceanu și care astăzi are trei copreședinți, Varujan Vosganian, Mohammad Murad și Mircea Minea.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea și-a dus iubita în Maldive cu un avion privat decontat de PSD din subvenția primită de la stat și i-a adus cu o aeronavă privată, plătită tot de PSD, și pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Gabriel Vlase din Estonia.
Fostul premier și președinte al Senatului a fost acuzat că nu a supus în vot, în plen, încetarea mandatului de senator a lui Cristian Marciu.
În 31 de ani de democrație, clasa politică românească a experimentat cele mai diferite situații, dar niciodată nu s-a ajuns la alegeri anticipate până acum. Această opțiune, dizolvarea Parlamentului, este reglementată la articolul 89, alineatul unu, din Constituția României.