Cristian Preda a scris că a doua rundă de discuții dintre Parlamentul European (PE) și Consiliul Uniunii Europene pe tema Parchetului European s-a încheiat. Deocamdată nu s-a ajuns la un rezultat clar.
Europarlamentarul afirmă că Viorica Dăncilă, care, din poziția de premier al României, prezidează Consiliul UE, face presiuni ca acest organism să nu o susțină pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror șef european.
„Am încredere în negociatorii PE - Grassle, Sargentini, Moraes - care susțin o instituție solidă. Una care să lupte cu corupții, nu să facă pe plac statelor-membre care tolerează fraude și ilegalități”, a scris Cristian Preda.
Citește și Emoții pentru Kovesi: a doua rundă de negocieri pentru procurorul-șef european
Deși Laura Codruța Kovesi a ieșit pe primul loc după evaluarea comisiei de experți și a fost votată clar de două comisii din cadrul Parlamentului European, Viorica Dăncilă încearcă să amâne cât mai mult momentul final al desemnării procurorului șef european, potrivit unor surse politice.
Practic, PSD se folosește de o perioadă importantă pentru România, președinția Consiliului UE, pentru a-și impune propria agendă în Europa în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi.
Miza PSD este ca decizia să fie luată după alegerile europarlamentare din mai, în speranța că noul Parlament european va avea o configurație politică mai favorabilă Partidului Social Democrat. În acest scop, guvernul român este ajutat de alte țări din UE care nu doresc un Parchet European puternic.