Întrebare: Este adevărat că ați vrut să vă sinucideți?
Năstase: Da. A fost o tâmpenie, dar așa am simțit atunci, pentru că mi s-a părut un gest de maximă umilință și nu am acceptat atunci povestea asta (condamnarea la închisoare n.r). Sigur, mai târziu am privit diferit lucrurile, dar era un alt moment.
Polițistului care m-a împiedicat atunci să duc până la capăt gestul respectiv, îi datorez viața în mare măsură, pentru că el practic a blocat revolverul. Ne-am bătut acolo efectiv. Soția mea și acum păstrează costumul care e rupt la genunchi și haina pătată...
Eu am explicat la un moment dat când câțiva idioți au pus la îndoială gestul meu de atunci și am pus și la mine pe blog și am transmis și prin niște scrisori deschise unuia care a dispărut dintr-o televiziune și l-am pus să citească un drept la replică conținând raportul medicilor legiști, le-am arătat semnele mele de pe gât.
Acum privesc lucrurile astea mai detașat. Cei doi medici au fost extraordinari. Glonțul a trecut atunci la 2 mm de carotidă, iar Brădișteanu știa că am o problemă de inimă, fusesem la el înainte.
Cea mai bună dovadă este faptul că imediat după ieșirea din închisoare, am plecat în Franța și am făcut o operație prin care mi s-a pus un stent la inimă, pe care-l păstrez și acum ca amintire a unei vieți destul de agitate. În detaliu AICI
