„În calitate de membru în comisia de muncă din Parlamentul European a fost o onoare să particip la audierea cu succes a primului director executiv al noii Agenții Europene pentru Muncă (ELA)”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.
Audierea a fost o reuniune formală, fiind un prim dialog între Parlamentul European și directorul executiv nominalizat, ocazie cu care noul director și-a prezentat viziunea în ceea ce privește rolul acestei noi Agenții.
„Printre cele mai importante sarcini pe care ELA le va îndeplini, m-aș referi în primul rând la găsirea unor soluții și evaluarea riscurilor cu privire la problemele mobilității transfrontaliere a forței de muncă, mai ales în contextul pandemiei Covid-19.
Totodată, conform Regulamentului, ELA va contribui la asigurarea faptului că normele UE privind mobilitatea forței de muncă și coordonarea securității sociale sunt puse în aplicare întrun mod corect, simplu și eficient, facilitând accesul cetățenilor și al întreprinderilor la beneficiile pieței interne.
În ceea ce privește cooperarea cu statele membre, Agenția va facilita cooperarea, schimbul de informații și consolidarea capacităților între statele membre în vederea aplicării consecvente și eficiente a legislației privind forța de muncă a Uniunii Europene, va coordona și va organiza inspecții concertate și comune în combaterea muncii nedeclarate.
Nu în ultimul rând, ELA va juca un rol de mediator în disputele dintre statele membre cu privire la aplicarea legislației privind ocuparea forței de muncă la nivel european. Asigurarea și protejarea mobilității transfrontaliere a forței de muncă este una din prioritățile ELA, așadar drepturile sociale a milioane de cetățeni români care muncesc în prezent în alte state membre vor fi mai bine protejate”, a precizat Gheorghe Falcă.
În urmă cu câteva luni, în pregătirea Rezoluției referitoare la protecția europeană a lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, în contextul crizei COVID-19 adoptată în plenul Parlamentului European, europarlamentarul a insistat ca ELA să fie operaționalizată cât mai curând.
„Sunt mândru că această poziție va fi ocupată de un român valoros, Cosmin Boiangiu, un diplomat de carieră desăvârșit care, în calitate de Reprezentant Permanent adjunct al României a coordonat negocierile purtate la nivelul instituțiilor europene, în perioada președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, pentru crearea cadrului legislativ al acestei noi Agenții.
Am subliniat încă de acum câteva luni nevoia ca ELA să includă pe agenda sa de lucru problematica lucrătorilor sezonieri și să asigure de urgență punerea în aplicare, în mod corect a legislației UE aplicabile în ceea ce privește drepturile lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, așadar această decizie după câteva luni este un succes!”, a mai punctat europarlamentarul.
Cosmin Boiangiu a condus cu succes echipa Coreper I în cadrul primei Președinții din istoria României la Consiliului Uniunii Europene.