Barna, despre înregistrările din şedinţa PSD: „Dăncilă este însuşi sistemul profund corupt”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 09.10.2019 - 17:47

Liderul USR Dan Barna afirmă, despre înregistrările din şedinţa PSD, că Viorica Dăncilă nu e doamna naivă, din Videle, pe care a folosit-o odiosul Liviu Dragnea. După apariţia unor asemenea discuţii, premierul ar fi trebuit să demisioneze.

SHARE

„Dăncilă nu e doamna naivă, din Videle, pe care a folosit-o odiosul Liviu Dragnea, este însuşi sistemul profund corupt care, de 30 de ani, condamnă milioane de români la o viaţă departe de copiii lor.. Miza nu s-a schimbat după ce Dragnea a ajuns la puşcărie, dimpotrivă, a crescut: să fure şi să scape nepedepsiţi. Mâine şi pe 10 noiembrie trebuie să-i oprim, altfel alte câteva milioane de români, poate chiar familiile noastre, vor pleca”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Liderul USR remarcă faptul că un premier în funcţie ameninţă cu dosare penale şi explică cum va folosi Justiţia împotriva colegilor care votează moţiunea opoziţiei. 

”Un premier în funcţie cumpără cu 7 miliarde de lei, banii noştri, parlamentari la bucată ca să rămână la putere”, afirmă liderul USR.

Dan Barna afirmă că Viorica Dăncilă nu poate să rămână prim-ministru al României.

”În orice ţară din lume, după apariţia publică a unor asemenea discuţii secrete din şedinţa de partid, prim ministrul ar fi obligat să-şi dea demisia”, afirmă politicianul.

 

Declarația vine în contextul în care Newsweek România a difuzat marți o înregistrare audio, din timpul unei ședințe de partid, în care premierul Dăncilă poate fi auzită cum îi șantajează voalat pe parlamentarii PSD. 

Citește și AUDIO Dăncilă le promite bani parlamentarilor PSD și amenință voalat cu dosare penale

Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Daniel Suciu, de la Dezvoltare, încearcă să-i momească pe parlamentarii PSD cu bani proveniți din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cu condiția să nu treacă moțiunea de cenzură.

Mai mult, Dăncilă le-a explicat parlamentarilor că miza acestei moțiuni o reprezintă dosarele, secția specială și numirea procurorilor.

Ministrul Suciu nu s-a lăsat mai prejos și le-a promis parlamentarilor că vor fi consultați direct în legătură cu modul de împărțire a banilor publici.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te