"Cu cei de la AUR nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere, am spus-o şi la tribuna Parlamentului, AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist. Am văzut ieri un lider important din AUR, un purtător de mesaj important din AUR, propunând public o listă de intelectuali care trebuie ucişi. Acolo suntem, este o realitate pe care nu o putem ignora. Şi dacă îi dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu ştiu unde putem ajunge. Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist şi eu nu voi negocia cu ei", a declarat, la Digi24, Dan Barna.
Citește și: Putin nu pleacă de la granițele cu Ucraina fără să umple cu apă Canalul Crimeii de Nord
Liderul USR PLUS a adăugat că soluţia nu este în partide extremiste sau populiste, care îndeamnă oamenii să nu respecte regulile.
Recent, câțiva membri importanți ai USR au migrat la AUR, deschizând astfel o discuție despre cât de echilibrat este și USR PLUS.
Citește și: Au vrut Brexit: Credeți că aș fi votat să ieșim dacă știam că mă va costa 80.000 de lire pe an?