Senatorul PSD Tit Liviu Brăiloiu a fost foarte interesat, după violențele jandarmilor din 10 august 2018 împotriva protestatarilor pașnici din Piața Victoriei, nu să afle ce-și reproșa ministrul de Interne al momentului, Carmen Dan, ci dacă, în opinia acesteia, se impune ”o reglementare care să controleze și aceste rețele sociale”.
”Nu avem pentru Facebook nici un control. Credeți că guvernul poate iniția acest tip de legislație?”, a întrebat senatorul PSD.
Ministrul de interne și-a arătat ”toată disponibilitatea” pentru o astfel de inițiativă, arată G4 Media, care i-a cerut amănunte pesedistului despre inițiativă.
La mai mult de un an de la acel moment, însă, legislația nu a fost modificată după dorințele celor doi pesediști.
Brăiloiu ar fi înjurat-o porcește pe colega sa de la USR, Florina Presadă.
Mai recent, senatorul PSD a spus despre protestatarii din Piața Victoriei că ar participa la "o vagabonțeală".
Brăiloiu Nu e bogat doar în limbaj, ci și în bijuterii, obiecte, conturi. Numai ceasurile și bijuteriile însumează 380.000 de euro.
În conturi, omul mai deține aproape 1,2 milioane de euro și 450.000 de euro i-a dat cu împrumut.