CCR discută sesizarea AUR cu privire la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor la 2:00 noaptea

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.01.2021 - 08:37
Foto: alephnews.ro
Foto: alephnews.ro

Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) asupra Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020 pentru alegerea preşedintelui acestui for.

SHARE

Copreşedintele AUR George Simion anunţa pe 22 decembrie că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor.

"Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2,00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale", preciza, la acel moment, George Simion.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis lucrările plenului şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.

Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă - Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale - şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost ales Ludovic Orban, liderul liberalilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te