,,Gătesc. Am puţine ocazii să-mi surprind soţia gătind, dar atunci când o fac, o fac cu mare pasiune, pentru că îmi place să gătesc, gătesc simplu, nimic complicat. […]
Citește și: Nicolae Ciucă: Suntem singurul partid care poate coagula Dreapta
Saramura de pui e o reţetă pe care am învăţat-o din familie, de la bunici, de la părinţi. În Oltenia la noi este o mâncare specific pregătită, pentru că nu este doar acel pui prăjit pe grătar şi la care se adaugă o parte din condimente, fără zeamă multă.
Citește și: Nicolae Ciucă: În funcţie de efectul măsurilor fiscale, vom discuta în Coaliţie şi vom lua o decizie
În Oltenia este cu mai multă zeamă, totul se pune pe grătar, inclusiv roşiile, ardeii, usturoiul se pune într-un anume moment, atunci când se pune şi cimbrul. […] E un fel de mâncare de familie. Şi îmi aduc aminte cu mare plăcere când ajungeam acasă, ce era la îndemâna bunicii era tocmai acest fel de mâncare. Şi o savuram cu plăcere, ne bucuram de ea.", a spus președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă.
Ce pasiuni are Nicolae Ciucă și ce mâncăruri îi place să gătească
Nicolae Ciucă spune că petrece mult timp cu nepoatele sale care îl strigă ,,bunelu".
Nicolae Ciucă a vorbit despre una dintre activitățile sale preferate și anume grădinăritul, activitate pe care o face alături de soție:
,,Avem în curte câţiva metri pătraţi unde am oprit un colţ şi pe colţul acela reuşim să cultivăm ceea ce îi trebuie unei familii pentru timp de vară şi toamna.
Pentru că sâmbăta trecută am reuşit să scoatem tot ce mai rămăsese în grădină şi să ne pregătim pentru a întreţine bucăţica respectivă şi a o pregăti pentru primăvară. Avem roşii, avem ardei gras, capia, gogoşari, busuioc, cimbru, castraveţi. Şi cam atât, că nu mai au loc.
Este o chestiune de relaxare, dincolo de faptul că ai acea satisfacţie proprie când te duci în grădină şi îţi iei legumele de acolo. Noi le plantăm, noi le întreţinem, noi le copilim, că aşa se zice când le rupi partea aceea care creşte suplimentar.
E o chestiune pe care o facem, încă o dată, cu mare plăcere. Şi, câteodată, când nu am timp şi mă depăşesc activităţile, să ştiţi că am o lanternă de cap şi intru şi seara. Şi dacă s-a întunecat şi este nevoie, lucrez cu lanterna. Şi este soţia, de asemenea, care mă ajută. Ne ajutăm unul pe celălalt.", a spus Nicolae Ciucă.