Cel puțin cinci momente definitorii din cariera de activist de mediu, deputat și primar a lui Nicușor Dan l-au pus pe orbita intereselor rusești.
· A protestat ca activist de mediu împotriva gazelor de șist de la Pungești. Americanii de la Chevron au plecat.
· A criticat ca deputat în Parlamentul României statul român că ar impune taxe prea mici la explotarea gazelor din Marea Neagră. Americanii de la Exxon au plecat.
· A fost unul din liderii protestatarilor împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană. Investitoriii americani care dețineau compania Gabriel Resources au abandonat proiectul și au dat statul român în judecată cerând despăgubiri uriașe. După protestele de la Roșia Montană Nicușor Dan se lansează în politică
· A părăsit poziția de președinte al USR după ce acest partid a votat împotriva inițiativei Coaliției pentru Familie denumită și Coaliția pentru Rusia pentru definirea familiei drept uniunea dintre o femeie și un bărbat.
· A continuat să apeleze la serviciile omului de afaceri pro rus, Matei Păun, pentru campaniile sale electorale, inclusiv pentru cea de la Primăria Capitalei din 2024.
Totuși, la ultima ceremonie de 4 iulie organizată de Ambasada SUA la București, Nicușor Dan i-a adus ambasadoarei SUA la București, Kathleen Kovalec, un buchet de flori.
Citește și: Nicușor Dan, finanțat de un reprezentant al unei societăți imobiliare cu proiecte mari în Capitală
Protestestele de la Pungești. Americanii au plecat
Acum mai bine de zece ani, o mână de țărani liberi din Pungești, județul Vaslui, rupeau gardurile de delimitare a unui perimetru din localitate unde compania americană Chevron intenționa să înceapă lucrări pentru extragerea gazelor de șist.
Citirește și: Spasibo, Matei Păun! Nicușor Dan, publicitate electorală de 200.000 euro de la un afacerist pro-rus
Localnicii erau acompaniați de o mână pestriță și dubioasă de preoți veniți preponderent de peste Prut dar și de conferințe de presă docte ale unor ONG-iști de mediu.
La loc de cinste erau Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați București și alți activiști controversați cu conexiuni rusești: Erwin Albu și Willy Schuster.
Nicușor Dan este acum la al doilea mandat de primar al Capitalei în timp ce Albu și Schuster au gravitat în jurul intereselor discursive ale Moscovei.
Albu și-a înființat o mișcare politică pe care a fuzionat-o cu Uniunea Salvați Bucureștiul a lui Nicușor Dan în timp ce Schuster devenise o sursă de citate pentru Vocea Rusiei.
În timpul protestelor de la Pungești, Nicușor Dan făcea conferințe de presă împreună cu cei doi în care afirma că va ataca acțiunile companiei americane Chevron:
“ Prin acordul de mediu Chevron s-a obligat sa aducă apa dintr-o localitate apropiată, printr-o firmă. În urma investigaţiilor proprii am constatat ca ei au forat în teren pentru a aduce apa. Avem deschisă calea unei acţiuni legale. Vom face o cerere de suspendare pe trei direcţii: Legea nu prevede explorarea gazelor de şist, acordul de mediu a fost încălcat și autorizaţia de construcţie a fost luată ilegal”, declara la o dezbatere a Asociației România Curată Nicuşor Dan.
Un documentar celebru de la vremea respective, Gasland, rulat cu insistență de canalele de știri românești, susținea o serie de bazaconii înfricoșătoare nedovedite științific despre ce urma să se întâmple dacă ar fi început explorarea gazelor de șist de la Pungești.
Dintre acestea la loc de cinste se aflau otrăvirea apei și iminența unor cutremure.
Vezi mai jos o fotografie cu Nicușor Dan în conferință de presă despre exploatarea gazelor de șist de la Pungești
Nicușor Dan și Liviu Mihaiu, o prietenie pe vecie
Nicușor Dan a fost susținut la vremea respectivă și de Liviu Mihaiu, jurnalist și activist de mediu, dar și alți jurnaliști și lideri de opinie din pepiniera Realitatea TV deținută la vremea respectivă de omul de afaceri pro rus Sorin Ovidiu Vântu.
Pe Nicușor Dan și Liviu Mihaiu îi leagă de la momentul Pungești o prietenie trainică. Primul merge constant în emisiunile radio ale celui de-al doilea, ba chiar Mihaiu este cerut expres de Nicușor Dan să fie prezent în emisiunile televizate la care merge.
De altfel, Mihaiu și-a declarat deschis susținerea pentru alegerea lui Dan la primărie și în 2012 și în 2016 dar și în 2020.
Vezi mai jos fotografii după emisiunile tv și radio la care Nicușor Dan merge împreună cu Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu a fost implicat în dosarul de corupție al fostului șef la Camerei Deputaților care a fost condamnat de Justiție pentru că a luat o mită de 1 milioane de Euro de la omul de afaceri pro rus, Sorin Ovidiu Vântu, pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu în poziția de guvernator al Deltei Dunării.
Mihaiu a susținut public că nu a știut că Vântu a dat șpagă ca el să fie numit la șefia Deltei Dunării dar în fața procurorilor a recunoscut că a fost numit prin intervenții politice și că a aflat ulterior că Sorin Ovidiu Vântu a dat bani pentru numirea sa.
Mihaiu a ocupat în 2008 pentru aproape poziția de guvernator al Deltei Dunării fiind în același timp și președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta.
Recent, Mihaiu a fost unul dintre inițiatorii scandalului Bîstroe prin care Ucraina era acuzată că a făcut lucrări ilegale de adâncire a acestui canal fără anunțarea părții române. Aceste acuzații au fost preluate și intensificate de către partidul extremist AUR dar s-au dovedit ulterior false.
Vezi mai jos o fotografie cu Liviu Mihaiu și George Simion
Americanii au devenit lideri mondiali după începerea exploatării gazelor de șist
Protestele împotriva exploatării gazelor de șist au dus în final la retragerea intempestivă a americanilor de la Chrevron de pe piața românească și la abandonarea oricăror proiecte în acest sens.
Principalul beneficiar a fost Federația Rusă, care și-a văzut eliminat un competitor serios în zonă, România crescându-și, an de an de la acel moment, cota gazelor naturale importate din această zonă.
În schimb, SUA au reușit să devină lider mondial pe piața gazelor naturale depășind Rusia și statele din Golf tocmai prin demararea masivă a exploatării gazelor de șist.
Conform site-ului statista.com, SUA au produs în 2000 o cantitate de 1,77 trilioane metric ubi de gaze de șist care a urcat în 2021 la 24,91 trilioane și este prognozată să ajungă la 34,98 în 20250. Aceasta reprezintă circa 75% din totalul producției de gaze naturale din SUA.
În mod bizar, de la momentul protestelor de la Pungești unde Nicușor Dan a fost unul dintre cei mai vocali protestari, subiectul exploatării gazelor de șist în România nu a mai fost abordat de nici o autoritate publică românească.
Așa cum au susținut pentru Newsweek România sub protecția anonimatului surse din Ministerul Energiei și din alte instituții cu atribuții în domeniul energiei.
A protestat împotriva taxelor impuse gazelor din Marea Neagră. Americanii au plecat
Cel de-al doilea moment în care Nicușor Dan s-a întâlnit, din nou, cu interesele rusești a fost în 2018 când, din poziția de deputat independent în Parlamentul României, a început să numere profitul companiilor din energie care urmau să exploateze alte zăcăminte de gaze naturale.
Principala vizată era tot o companie americană: Exxon care se pregătea, la vremea respectivă, să exploateze gazele naturale din sectorul Neptune Deep din Marea Neagră.
De data aceasta, ONG-istul Nicușor Dan nu mai erau probleme legate de mediu ci deputatul Nicușor Dan identificase probleme de fiscalitate.
În luări de poziție în plenul Camerei Deputaților dar chiar și în conferințe de presă, brusc Nicușor Dan era interesat de faptul că statul român ar câștiga mult prea puțin din exploatarea gazelor de șist: “Profitul trebuie să fie între 60-80%, iar pe aceste date, profitul României este de 50% şi poate să fie şi mai mic. Îi solicit preşedintelui Iohannis să trimită înapoi legea în Parlament, pentru a fi dezbătută, din două motive: să reducem cu procentul pe care îl câştigă România din această afacere către procente similare, pe care le obţin ţări cu rezerve similare de gaz natural, pe de altă parte, pentru a avea acea dezbatere pe care nu am avut-o în acea după-amiază, în care ea a fost supusă dezbaterii Parlamentului şi a trecut“
Deputatul Nicușor Dan le ținea colegilor săi din Parlament prelegeri la flip chart prin care le explica că statul român trebuie să câștige mai mulți bani în relația cu Chevron.
Ba chiar îî cerea președintelui Iohannis să retrimită la Parlament legea off-shore aprobată de Parlament pentru că statul român urma să câștige prea puțin.
Vezi mai jos o fotografie cu Nicușor Dan explicând legea off-shore pe înțelesul său
Mai mult, același Nicușor Dan, într-o vervă exagerată, găsise că este nevoie și de un PUZ pentru fundul mării pe unde urma să treacă conducta care aducea gazul de la exploatarea din Marea Neagră deoarece acolo s-ar fi aflat o serie de monumente istorice.
Dintr-o parte Nicușor, din cealaltă Dragnea și acoliții
Atacurile la compania americană Exxon ale lui Nicușor Dan au mers în paralel cu cele ale fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, și ale ministrului său de finanțe de la vremea respectivă, Dariu Vâlcov, ambii ajunși ulterior în spatele gratiilor pentru fapte de corupție.
Fiecare dintre cei doi au încetinit și au îngreunat cât au putut aprobarea legislației menite să faciliteze demararea explorării și exploatării gazelor din Marea Neagră de către compania americană Exxon.
Într-un final, sătulă de toate aceste atacuri ale activiștilor și politicienilor pro-ruși, americanii și-au vândut participaților lor în perimetrul Neptune Deep pentru 1,2 miliarde Euro companiei românești de stat Romgaz.
Care este pe cale să demareze exploatarea efectivă a acestor gaze alături de compania austriacă OMV Petrom.
Afară și cu americanii de la Roșia Montană
Altă afacere de anvergură cu interese americane, din nou activistul Nicușor Dan și-a făcut apariția.
De data aceasta era vorba de exploatarea aurului de la Roșia Montană de către compania canadiană Gabriel Resources care este controlată în proporție de 70,3% de cinci fonduri de investiție din SUA: Kopernik Global Investors, Tenor Capital Management, Electrum Global Holdings, Paulson & Co și The Baupost Group.
Atât prin declarații publice constante dar și prin intermediul Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan a fost unul dintre cei mai înverșunați adversari ai proiectului de la Roșia Montană.
“Trebuie să mărturisesc că a fost o surpriză pentru mine. Pe 1 septembrie m-am dus la mitingul respectiv şi mă aşteptam să fie 500 de oameni. Faptul că au fost 5.000 a fost o mare surpriză. Roşia Montană este importantă pentru că vorbeşte de patrimoniu, de mediu şi despre o comunitate de oameni care într-o luptă care părea total inegală a reuşit să ţină piept 15 ani. Eu ştiu ce înseamnă asta. E vorba de oameni care pe timpul lor liber au făcut acţiuni în instanţă faţă de firma care plătea 5-6 avocaţi pentru un singur caz, care au strâns 100.000 de semnături pentru a propune un proiect legislativ. Pe de altă parte prin vechimea protestului şi numărul de oameni care s-au implicat, Roşia Montană este simbolul activismului civic din România“, declara activistul Nicușor Dan într-un interviu din urmă cu mai bine de 11 ani.
Asociatia Salvati Bucurestiul alături de alte două ONG-uri au atacat la Tribunalul Cluj Certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roșia Montană motivând că "perimetrul Masivului Cârnic, Roșia Montană, județul Alba a fost protejat începand din anul 2000, ca o zonă de patrimoniu arheologic reperat, în considerarea existenței în această zonă a unor galerii miniere romane".
Nu a fost singura acțiune în instanță împotriva proiectului de la Roșia Montană introdusă de ONG-ul condus de Nicușor Dan care a mers personal în instanțele de judecată pentru a-și susține cauza.
Intră în politică după Roșia Montană cu ajutorul pro rusului Matei Păun
Protestele de la Roșia Montană i-au adus activistului Nicușor Dan dorința de a intra în politică, luând decizia să înființeze Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) care s-a transformat în câțiva ani în Uniunea Salvați România (USR).
Unul dintre primii săi sponsori ai campaniilor sale electorale a fost omul de afaceri pro rus Matei Păun care are afaceri financiare cu țări din spațiul ex sovietic – Belarus, Serbia etc- dar și direct cu entități financiare controlate de către Federația Rusă precum și cu oligarhi din această țară.
Din 2012 încoace cei doi au menținut legătura, astfel încât Păun ajunge să fie folosit chiar și la 12 ani distanță de către Nicușor Dan în campania electorală din 2024 așa cum Newsweek România a scris recent AICI.
O companie de publicitate stradală din București, Getica OOH SRL, controlată de apropiați de-ai lui Matei Păun, care îl mai sponsorizaseră oficial, în trecut, pe Nicușor Dan, a fost aleasă de către Nicușor Dan pentru a-și face publicitate în precampania electorală.
Deși, atât declarațiile admirative ale lui Păun vizavi de Rusia și regimul autocrat al lui Putin sunt de notorietate precum și trecutul său de afaceri pe zona rusească, Nicușor Dan nu s-a delimitat nici o secundă de acesta chiar și în campania sa electorală din 2024.
Întrebat de jurnaliști de relația sa cu Păun, Nicușor Dan s-a fâstâcit în permanență, a relativizat această relație: ba era prieten bun cu acesta, ba se vedeau extrem de rar prin Bulgaria.
A plecat de la șefia USR din cauza Coaliției pentru Familie
Al cincilea moment de interacțiune al lui Nicușor Dan cu interesele Rusiei, a fost legat de inițiativa Coaliției pentru Familie (a cărei agendă a fost extrem de apropiată de discursul Moscovei, de aceea a mai fost numită și Coaliția pentru Rusia).
În 2017, aceasta inițiase o propunere de modificare a Constituției în sensul definirii căsătoriei drept uniunea dintre o femeie și un bărbat.
În urma unui referendum intern, USR decide să voteze împotriva acestei initiative. Pentru că poziția sa fusese ca USR să nu ia nici o poziție față de această inițiaitivă a Coaliției pentru Familie, Nicușor Dan a decis să se retragă din poziția de președinte al USR dar și să-și dea demisia din acest partid.
În final, referendumul organizat și susținut puternic de Liviu Dragnea, președintele PSD la vremea respectivă, a căzut din lipsa atingerii pragului minim de participare de 30%.
Nicușor Dan pozează în pro-american
În ciuda acestor momente din cariera sa publică, lui Nicușor Dan îi place să pozeze în pro american ori de câte ori are ocazia.
La ultima petrecere de 4 iulie de la Ambasada SUA, Nicușor Dan i-a dus un buchet de flori ambasadoarei SUA la București, Kathleen Kovalec.
“Cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, transmit cele mai sincere felicitări poporului american și Ambasadei SUA la București. Statele Unite și România se bucură de o relație bilaterală puternică și strategică, bazată pe valori comune precum democrația, libertatea și prosperitatea. Din perspectivă economică și comercială, Primăria Capitalei are toată deschiderea pentru a sprijini dezvoltarea relațiilor cu investitorii americani la București, declara primarul Capitalei cu ocazia ultimei petreceri de 4 iulie.
Vezi mai jos o fotografie cu Nicușor Dan și ambasadorul american la București