În caz contrar, „România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta”.
„Desemnarea premierului aparţine în mod exclusiv preşedintelui, potrivit Constituţiei. Acest lucru l-am spus întotdeauna. Însă, de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de PSD actului de guvernare va continua şi ne vom atinge obiectivele sociale şi economice sau România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta. Românii şi firmele româneşti aşteaptă soluţii pentru a trece mai uşor peste criză! Românii nu cred că ar ierta plimbatul unora cu chibriturile şi sticla de benzină pe lângă guvernare. Nu putem fi pompieri la nesfârşit! E timpul să ne concentrăm doar pe construit politici publice pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor!”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook.
Liderul social democrat a mai spus, referitor la discuţiilor din spaţiul public despre anumite companii care nu plătesc taxa de solidaritate, că „răspunsul Comisiei Europene este cât se poate de clar: regulamentul a fost transpus corect şi fără nici o modificare!”
„Negociatorul din partea României a fost ministrul Energiei, care pe tot parcursul negocierii Regulamentului nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanţelor. Ministerul Finanţelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei, ba, mai mult, a cerut avizul acestei instituţii pe OUG care implementa taxa de solidaritate!”, a completat Ciolacu.
Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că atunci când coaliţia va decide să facă o schimbare de Guvern, se vor prezenta toate părţile interesate, îi vor prezenta punctele de vedere şi în conformitate cu Legea fundamentală va lua atunci decizia care i se va părea cea mai bună pentru România.
Şeful statului a mai declarat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor trebuie să spună dacă OMV Petrom va plăti sau nu taxa de solidaritate, întrucât actul normativ a fost făcut de acest minister.