Ciolacu îi cere lui Iohannis să-și ceară scuze pentru că a spus că PSD este „Ciuma Roșie“

DE Valentin Mirică | Actualizat: 02.06.2021 - 12:38
Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că nu va mai sta de vorbă cu președintele Iohannis până când acesta nu-și va cere scuze pentru că a spus că PSD este „Ciuma Roșie“.

SHARE

“Când aud pe unu: Ciolacu şi PSD-ul sunt înţeleşi cu Iohannis. N-am dom’le ce să mă înțeleg cu el! Pe Iohannis nu-l iert și nu stau de vorbă cu el. Până nu iese public și-și cere scuze cu ‘ciuma rosie’, e cea mai mare mizerie, că am stat și am tăcut până acum! Să iasă public să-și ceară scuze, nu mie, nu parlamentărilor, oamnilor care au votat cu PSD-ul. Vrea să-i spun la televizor? Știe la fel de bine ca și mine cine-i ‘ciuma rosie’, cine a scos-o. Cum poți să instigi în halul ăsta, tu, președintele României?“, a spus Ciolacu, la România TV.

Totuși, Iohannis nu a folosit niciodată acest apelativ, Ciuma Roșie, la adresa PSD, iar Ciolacu a participat până acum la mai multe întâlniri cu șeful statutului, fără să ridice această problemă.

Termenul „Ciuma Roșie“ a fost folosit de protestatarii din Piața Victoriei, în perioada regimului Dragnea. 

El l-a acuzat și pe premierul Cîțu că ar da mită la administrațiile PNL: “Acuma vine copy-paste ăsta, domnul Cîţu şi vine la fel: dom-le administraţiile PSD... mă, nu-ţi e ruşine, că scot toate hârtiile acu cum dai mită la fiecare administraţie PNL?”. 

CITEȘTE ȘI: Primarul Reșiței cere, la fel ca Boc, reorganizare administrativă: Sunt comune cu 86 de locuitori

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te