“Am fost numit Președinte al Agenției Funcționarilor Publici, decizia este în drum spre MO. Fiind o poziție executivă la rang de secretar de stat este incompatibilă cu orice altceva și am fost nevoit să-mi dau demisia din Consiliul General. Asta nu schimbă, însă, lucrurile: îmi mențin obiectivele politice și interesul pentru București! Voi urmări în continuare ședințele Consiliului General până la alegerile de peste 6 luni și voi comunica despre București, ca și până acum“, a scris Ciucu, pe Facebook.
El a susținut că “ANFP este exact instituția pentru care am competențele profesionale necesare pentru a profesionaliza funcția publică în România și care îmi poate oferi experiența executivă perfectă pentru a mă prezenta întărit (și ca experiență, dar și politic) în fața bucureștenilor“.
“Gabriela Firea, nu aveți niciun motiv de bucurie, ramâne cum am stabilit“, și-a încheiat Ciucu postarea.