Conform diplomatului, România traversează o perioadă neagră, „dominația prostiei vulnerabilizează țara din toate punctele de vedere”. În acest context, arată Ciprian Mihali, „omul inteligent are acum de ales între lașitatea personală și curajul personal. Cale de mijloc nu există. Şi nici scuză. E acum sau niciodată.” Redăm, mai jos, integral, analiza lui Ciprian Mihali, preluată de pe blogul acestuia.
Lucrul cel mai grav care i s-a întâmplat României în ultimii ani, și cu precădere din 2017 încoace, este desăvârșirea dominației imbecililor în societate. Această desăvârșire nu se produce doar în momentul în care prostia multiformă ajunge să confiște puterea politică, ci și atunci când, prin repetarea obsesivă a acelorași slogane, pe aceleași canale media cu scop precis de imbecilizare, s-a format o masă critică de oameni dependenți de și legitimând aceste discursuri. Senzația pe care o dă societatea românească în mersul ei actual este că – sătulă fiind, adică și obosită, dar și bine hrănită – renunță pe zi ce trece la orice formă de inteligență publică menită să-i îmbunătățească soarta și se complace într-o ambianță de autosuficiență și de glorificare a propriului buric național, amenințat de toată lumea din cauza frumuseții sale paradisiace.
Noul discurs identitar, naționalist-ortodoxist, antieuropean și xenofob, este de fapt versiunea oficială a acestei prostii îngălate, ridicate la rang de artă discursivă.
Câteva constatări se impun cu forța evidenței.
1) Resursa cea mai importantă a societăților dezvoltate este cunoașterea. Membrii acestor societăți, indiferent de vârsta lor, de calificarea lor, de locul lor de muncă, își dezvoltă curiozitatea, rămân deschiși învățării și dobândirii de noi cunoștințe, le împărtășesc și le consideră un bun public. Oameni se „dezvoltă” și, dezvoltându-se, contribuie la dezvoltarea societății.
2) Nu putem să nu constatăm dezlănțuirea de iraționalism din societatea românească, de suficiență arogantă pe post de talent personal și de falsificare a cunoașterii. Horoscoape, ghicitoare, vrăjitoare, pseudo-savanți și mistici de ocazie, nutriționiști improvizați, istorici și geografi care rescriu istoria lumii la televizor, para-înțelepți care se pricep la orice, diplome științifice și titluri academice traficate – așa arată peisajul unei societăți incoerente, încetinită de obscurantism, superstiții și prejudecăți, numai bune de exploatat politic în cel mai cinic mod de cei pentru care democrația, libertatea și drepturile omului, dar și cunoașterea, sunt un lux inutil, impus de birocrații de la Bruxelles.
3) Anii care vin sunt critici pentru destinul României în următoarele decenii. Dominația prostiei vulnerabilizează țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. O asemenea vulnerabilizare va fi greu de depășit dacă structurile acestei puteri se perpetuează după 2020.
4) Pe de altă parte, există în societate un capital important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat. Când spun privată, mă refer nu doar la inteligența unora sau altora dintre membrii acestei societăți și nici la faptul că ea ar fi mai degrabă concentrată în mediul privat. Ci că această inteligență se exersează în scopuri personale, rămânând neîmpărtășită și nefolosită în interes public. Iar asta se întâmplă cel mai adesea din comoditate: cei mai mulți dintre oamenii deștepți ai acestei țări consideră că e suficient să-și folosească inteligența și competențele acolo unde lucrează pentru a răspunde astfel nevoii sociale.
Din păcate, însă, dezangajarea publică și demisia morală de lungă durată a numeroși intelectuali și oameni pricepuți a deschis calea imposturii generalizate, adică a imposturii ca model de reușită individuală și de promovare publică. Căci dacă prostia a fost mai mereu agresivă și ofensivă, inteligența a fost inhibată și defensivă. Nu e însă mai puțin adevărat că dezastrul moral în care se află țara nu se datorează doar proștilor agresivi, ci și celor inteligenți care, pentru un post, pentru un titlu sau un salariu, au renunțat la valori și principii. Din păcate, și unii și alții sunt numeroși, iar majoritatea lor poate îngenunchea în orice moment o țară.
De aceea, cred că este urgentă și vitală pentru România o mobilizare a tuturor inteligențelor oneste, indiferent de opțiunea politică, în favoarea unei reconstruiri raționale a țării. Cred că este nevoie ca bărbații și femeile care au adunat o experiență solidă de viață prin folosirea rațiunii lor să iasă din confortul pe care li-l oferă locul de muncă sau cariera și să se pună în slujba binelui public o vreme. Profesori, medici, ingineri, juriști, arhitecți, oameni de afaceri, „experți” de tot felul – liberali, socialiști, creștin-democrați, conservatori – au datoria publică de a se manifesta ca persoane publice și ca alternative credibile la dominația prostiei imorale, asumându-și o condiție politică excepțională, transpartinică, de lideri ai unei societăți care trebuie extrasă din mediocritate.
Orice zi în care oamenii inteligenți și raționali ai acestei țări tac și rămân pasivi este o zi în care asaltul ignoranței se întețește, iar oamenii simpli ajung să creadă că singura lor șansă de supraviețuire este să rămână supuși și neștiutori. Orice zi în care un arhitect tace și nu se implică public este o zi în care o nouă monstruozitate va sluți chipul unui oraș sau al unui sat. Orice zi în care un inginer nu ia atitudine publică este o zi în care un pod sau o cale ferată stă să se prăbușească omorând oameni. Orice zi în care un jurist tace e o zi în care un infractor rămâne liber și un nevinovat riscă amenzi și închisoare. Orice zi în care un medic alege să nu spună nimic este o zi în care mor oameni în spitale uciși de bacterii, ignoranță și autosuficiență criminală. Orice zi în care un profesor tace este un pas înainte pentru elevi slabi pregătiți, pentru studenți gata să părăsească țara și pentru noi plagiate.
Tăcerea tuturor, în acest moment, nu mai este pasivitate, ci complicitate. O alianță transpolitică a curajului intelectual este una dintre puținele șanse pe care le mai are această țară; căci doar resursele de imaginație politică și de creativitate socială ale acestora mai pot alimenta o contraputere la actuala putere care distruge România. Lamentările și remarcile cinice ori disprețuitoare pot colora ambianța unei seri între prieteni, dar nu schimbă cu un milimetru ticăloșia unei puteri tot mai abuzive.
Nu există în acest moment nicio justificare pentru tăcere și supunere din partea acestora. Cei care înțeleg ce se întâmplă pot participa la construirea unor soluții rapide pentru a evita prăbușirea țării. Ei pot lansa inițiative civice și politice, forme de solidaritate publică și se pot prezenta pe ei înșiși celorlalți ca modele de acțiune. Ei trebuie să poată reaprinde speranța și întreține entuziasmul, împotriva bulimiei propuse ca model de fericire de către puterea celor nesătui de putere.
Dar tăcând în birourile lor, în cabinetele lor, ei întrețin marasmul și devin aliați în conjurația imbecililor. Desigur, fiecare are justificarea lui să nu spună nimic și să nu facă nimic: de la ratele în bancă până la funcția ocupată, orice e bun pentru eschivă. Dar tăcând și așteptând să facă alții ceva, fiecare participă la dezastru, chiar dacă, probabil, la urmă, fiecare se va salva individual. Dar și curajul este individual. În decembrie 1989, au murit, individual, oameni, pentru că au existat, individual, oameni curajoși. Omul inteligent are acum de ales între lașitatea personală și curajul personal. Cale de mijloc nu există. Şi nici scuză. E acum sau niciodată.”
