“În sectorul 1 este un conflict între operatorul de salubritate și Primăria Sectorului 1 pe un contract care este în funcțiune. Cum a fost semnat acel contrat, asta e o chestiune care poate să fie discutată. Însă în acest moment eu consider că un contract care este în vigoare trebuie executat, adică Primăria trebuie să plătească operatorului acel serviciu, astfel încât să se ridice și gunoaiele de pe străzi. Deci, este o responsabilitate pe care Primăria Sectorului 1 o are și eu sper să se achite de ea”, a declarat marți seara, la Digi24, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
“Îl rog să nu mai complice inutil lucrurile“
Replica lui Armand a sosit pe Facebook, a doua zi.
“Acum, nu știu dacă actualul primar cunoaște la fel de bine contractul firmei de salubrizare cu Primăria Sectorului 1… însă apreciez că ne-a oferit o soluție: să plătim facturile emise nelegal de această companie.
Așadar, putem trece peste decizia Curții de Conturi care a decis că tarifele pentru serviciul de salubrizare au crescut ilegal, putem trece peste faptul că nu avem buget votat și alocat pentru aceste facturi și nu putem face rectificarea bugetară din cauza deficitului de 1 miliard de lei, putem trece peste dosarul de la DNA privind creșterea nelegală a tarifelor.
Dar putem trece și peste faptul că am început să verificăm facturile emise de firma de salubrizare și am găsit analizând aparatele GPS ale mașinilor că serviciile facturate nu au fost prestate?!
Dacă putem face toate acestea atunci îl rog public pe domnul Primar General al Bucureștiului să ne trimită o dispoziție semnată/parafată de dumnealui prin care își asumă achitarea acestor facturi. Toți experții și tot aparatul Primăriei Sectorului 1 o să fie încântați. Vă promit că vom face tot posibilul și ne vom conforma.
Până atunci îl rog să nu mai complice inutil lucrurile“, a scris Armand, pe Facebook.