Consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, acreditat ambasador al României în Irlanda

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.07.2021 - 17:14
Consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, acreditat ambasador al României în Irlanda. / Foto: presidency.ro
Consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, acreditat ambasador al României în Irlanda. / Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Laurenţiu Ştefan şi acreditarea acestuia în calitate de ambasador al României în Irlanda, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

SHARE

La începutul lunii aprilie, Laurenţiu Ştefan, propus ambasador al României în Irlanda, cu reşedinţa la Dublin, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

El a fost consilier prezidenţial pentru politică internă din ianuarie 2015.

Citește și: Drona militară Watchkeeper X, construită în România cu tehnologie U-TacS din Marea Britanie

Cine este Laurenţiu Ştefan

Laurențiu-Mihai Ștefan (n. 1967) a absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității București (1996) după ce, patru ani mai devreme, a obținut diploma de absolvire a Facultății de Matematică, secția informatică, a aceleiași Universități. Profesionalizarea în domeniul științei politice s-a făcut mai întâi la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, de unde a obținut în 1998 un MPhil în politica și sociologia societăților moderne, apoi în diverse stagii de cercetare la Institutul de Științe Umane din Viena (2000), la Universitatea din Maryland (2001, 2002) și la Colegiul Noua Europă din București (1999-2002). Laurențiu-Mihai Ștefan are titlul de doctor în Științe Politice, cu o lucrare despre recrutarea elitelor politice în România post-comunistă, susținută la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București în noiembrie 2003.

Din februarie 2021, Laurențiu-Mihai Ștefan este conferențiar universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative din București. Timp de patru ani (2017-2021), a fost cercetător științific în cadrul Centrului pentru Politici Publice al Universității de Vest din Timișoara. Laurențiu-Mihai Ștefan a fost cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (1995-1999), înainte de a deveni asistent, apoi lector al Facultății de Științe Politice a Universității din București (1999-2004). A rămas cadru didactic asociat al acestei facultăți din 2004 până în prezent. A fost unul dintre fondatorii Societății Române de Științe Politice (SRSP), pe care a și condus-o timp de cinci ani (2000-2005). Începând cu anul 2002, a fost implicat în multe proiecte de cercetare pan-europene, fiind expert de țară în proiecte despre elitele parlamentare și ministeriale, coalițiile de guvernare și prezența tehnocraților printre membrii guvernului.

Citește și: Legăturile interlopilor cu politica: sportivii lui Băluță, recuperatorii lui Dragnea, clanul din AUR

Înainte de a deveni consilierul Președintelui României, în perioada 2004-2015, Laurențiu-Mihai Ștefan a lucrat în cadrul Ambasadei SUA la București în calitate de Specialist în Probleme Politice. A fost, pentru mai mult de doi ani (1998-2000), analist politic în cadrul agenției de presă Mediafax, și, pentru câteva luni la sfârșitul anului 2000, în cadrul Institutului Pro.

Laurențiu-Mihai Ștefan este editorul Dicționarului de scrieri politice fundamentale (Humanitas, 2000) și autor al cărților Patterns of Political Elite Recruitment in Post-Communist Romania (Ziua, 2004) și Who Governs Romania? Profiles of Political Elites before and after 1989 (ISPRI, 2012). A contribuit la volume colective printre care Parliamentary Elites in Central and Eastern Europe (Routledge, 2013), Political Careers in Europe: Career Patterns in Multi-Level Systems (Nomos Verlag, 2015), Technocratic Ministers and Political Leadership in European Democracies (Palgrave, 2018), The Contested Status of Political Elites. At the Crossroads (Routledge, 2019) și Coalition Governance in Central Eastern Europe (Oxford University Press, 2019). Este autor sau coautor al unor articole publicate în următoarele reviste: Communist and Post-Communist StudiesEast European Politics, Problems of Post-Communism, Journal of Legislative Studies, La Nouvelle Alternative, Transitions, Romanian Journal of Society and Politics, Polis și Sfera Politicii.

Laurenţiu-Mihai Ştefan a fost numit Consilier Prezidențial la data de 26 ianuarie 2015, conform presidency.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te