Cum te ascultă oficialii britanici

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.03.2019 - 08:02
În 2016, în Marea Britanie au fost emise 754.559 de mandate de supraveghere tehnică
În 2016, în Marea Britanie au fost emise 754.559 de mandate de supraveghere tehnică

În  Marea Britanie, există o autoritate care este însărcinată cu supravegherea modului în care au fost puse în aplicare mandatele de interceptare.

SHARE

Autoritatea prezintă anual un raport detaliat privind numărul de mandate, autoritățile care le-au solicitat, motivele, durata mandatelor, precum și „erorile“ în procesul de supraveghere tehnică.

De exemplu, în 2016, au fost 22 de erori pe care această autoritate le-a considerat „grave“. Într-unul din cazuri, un mandat de supraveghere tehnică în cazul unei persoane a fost tipărit greșit, data nașterii fiind eronată. Printr-o serie de erori circumstanțiale, poliția a arestat și a confiscat aparatura electronică a unei persoane nevinovate.

Pentru a evita folosirea abuzivă a mandatelor de interceptare, autoritatea britanică de supraveghere inspectează periodic GCHQ – centrul guvernamental de comunicații – discută cu managerii și verifică procedurile interne.

___________________________________________________

Citește și:

Viziteu: PSD fuge de unitățile de interceptări

Mitul „milioanelor de români interceptați“

___________________________________________________

Divizia de securitate a GCHQ verifică prin sondaj posibila utilizare neautorizată a datelor colectate de către această instituție. GCHQ a explicat în detaliu observatorilor de la autoritatea de supraveghere modul în care împărtășesc datele colectate cu statele din cadrul proiectului Five Eye – o alianță a serviciilor secrete din Marea Britanie, SUA, Australia, Noua Zeelandă și Canada.

Potrivit datelor publice, în 2016, în Marea Britanie au fost emise 754.559 de mandate de supraveghere tehnică. Circa 50% din aceste mandate au solicitat doar date despre deținătorul abonamentului.

Din solicitările de mandate, 27% au fost returnate cu solicitări de informații suplimentare. Circa 6% au fost respinse, majoritatea pentru că măsura ar fi fost „disproporționată“. Din mandatele aprobate, circa 6% au colectat date pe o perioadă mai lungă de un an.

Cele mai multe supravegheri, 24%, au avut o întindere în timp între 30 și 90 de zile. Doar 6% din mandate au fost emise pe motive de siguranță națională, majoritatea relativă, 24%, fiind solicitate pentru investigarea traficului de droguri, pe locul doi, 14%, fiind anchetele legate de infracțiuni sexuale.

În Marea Britanie, pot cere mandate de supraveghere, printre altele, serviciile de informații, forțele de poliție, comisia care supraveghează jocurile de noroc, fiscul sau agenția pentru imigrație.

California, sute de interceptări fără rezultate

Și statul California prezintă anual un raport privind interceptarea comunicațiilor electronice. Raportul pentru anul 2017 începe cu rezultatele obținute în baza acestor interceptări: regiunea Los Angeles a confiscat tone de droguri, în comitatul Sacramento au fost confiscate 212 arme de foc, iar în regiunea Fresno au fost salvate victimele unei rețele de trafic de persoane. Nu mai puțin de 729 de persoane au fost arestate, urmare a utilizării supravegherii electronice, iar 84 au fost condamnate.

În document sunt prezentate date privind: numărul mandatelor solicitate, numărul de mandate aprobate sau durata medie a zilelor de interceptare. În majoritatea regiunilor, toate mandatele solicitate au fost aprobate.

De exemplu, regiunea Los Angeles a solicitat 229 de mandate, durata medie fiind de 50 de zile. O anexă din raport detaliază fiecare mandat: numărul de persoane interceptate, numărul de comunicări interceptate, numărul de comunicări incriminatorii, precum și rezultatele obținute.

De exemplu, în mandatul 2017-LA-37, emis în regiunea Los Angeles, au fost interceptate 391 de persoane, dar la momentul elaborării raportului privind supravegherea comunicațiilor electronice nu fuseseră prezentate niciun fel de rezultate.

Un alt mandat, 2017-LA-83, a permis ascultarea a 383 de persoane, concluzia fiind că agenții au învățat metodele de operare a unei bande și au lărgit cercul suspecților. Foarte multe mandate s-au încheiat fără niciun fel de rezultate, fiindcă, de exemplu, suspecții au abandonat telefoanele pe care le foloseau.

Statul California prezintă, într-o altă anexă, numele fiecărui ofițer de poliție care a solicitat mandate de interceptare, precum și numele judecătorului care le-a aprobat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te