Mitul „milioanelor de români interceptați“. Câți români sunt ascultați de serviciile de informații

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.03.2019 - 08:01
VICTIMIZARE Călin Popescu Tăriceanu a susținut că a fost ascultat timp de șapte ani. De fapt, a fost interceptat doar patru luni
VICTIMIZARE Călin Popescu Tăriceanu a susținut că a fost ascultat timp de șapte ani. De fapt, a fost interceptat doar patru luni

Un deputat din comisia de control al SRI, Lucian Stanciu Viziteu, arată că numărul persoanelor interceptate în dosare penale este mult mai mic decât cel vehiculat de PSD.

SHARE

Cea mai mare parte a interceptărilor a fost solicitată de către parchetele locale și DIICOT, nu de către DNA, așa cum au sugerat liderii social democrați, atunci când au creat mitul „statului-paralel“.

Lucian Viziteu (USR) atrage însă atenția că raportările privind rezultatele măsurilor de supraveghere tehnică nu sunt la standardele unor state precum Marea Britanie sau SUA.

Între 2005 și 2015, în România, numărul persoanelor „vizate“ de mandatele de supraveghere tehnică a fost de 266.455, estimează deputatul Lucian Viziteu.  Estimarea se bazează pe numărul de mandate de supraveghere tehnică solicitate de parchete. Parlamentarul USR a apelat la prevederile Legii 544/ 2001 privind accesul la informații publice. Unele parchete, precum cele de pe lângă curțile de apel din București și Constanța, au refuzat să-i răspundă.

Estimări contradictorii și „grosolane“

Un raport al comisiei parlamentare de control al SRI, din octombrie 2018 și asumat doar de PSD, ALDE și UDMR, prezintă o estimare diferită, susținând că au fost șase milioane de persoane interceptate, adică de peste 20 de ori mai multe decât a calculat Lucian Viziteu.

___________________________________________________

Citește și:

Cum te ascultă oficialii britanici

Viziteu: PSD fuge de unitățile de interceptări

___________________________________________________

În acel raport, numărul mandatelor de supraveghere tehnică pentru perioada 2005-2015 era prezentat ca fiind de 298.833.

Cu tot cu datele pe 2016, numărul mandatelor de supraveghere – potrivit parlamentarilor PSD, ALDE și UDMR – ar fi ajuns la 311.825.

Parlamentarii puterii au folosit exemplul unui mandat de supraveghere tehnică din 2014 (846/UP), mandat prin care 80 de persoane au fost fie interceptate, fie fotografiate sau filmate, pentru a extrapola calculele și a ajunge la concluzia că au fost peste șase milioane de cetățeni, adică aproape două treimi din populația țării, cărora li s-au „restrâns temporar drepturile și libertățile“.

Opoziția din comisie a contestat datele furnizate de majoritate, arătând că acele calcule, bazate pe extrapolări, sunt inexacte și estimările sunt „grosolane“.

De altfel, majoritatea PSD-ALDE-UDMR din comisia SRI a refuzat solicitarea opoziției din comisie de a efectua un control la unitatea acestui serviciu secret care se ocupă de interceptări pentru a verifica „modalitățile interne de evitare a oricărui abuz“.

„Reprezentanții trinomului minciunii, PSD, ALDE și UDMR, din Comisia de control a SRI mint de îngheață apele, exagerează flagrant și folosesc aceste funcții pentru a denigra și demoniza întregul Minister Public, cât și instituțiile care se ocupă de securitate națională“, s-a plâns deputatul USR din comisia de control.

Martirizarea lui Tăriceanu

Raportul PSD, ALDE și UDMR mai susţine că, între 2005 și 2016, numărul mandatelor de siguranță națională obținute de SRI a fost de 31.802 (respectiv 28.379 între 2005 și 2015). Majoritatea din comisia de control a Serviciului Român de Informații s-a folosit de acel raport pentru a menționa că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost supravegheat timp de patru luni, fără să fie ulterior notificat în legătură cu această restrângere a drepturilor și libertăților.

Deși raportul susține că acesta a fost interceptat doar patru luni, fostul său consultant politic, Dan Andronic, a scris că Tăriceanu a fost ascultat timp de șapte ani. O moderatoare a postului Antena 3 l-a compătimit pe liderul ALDE și a catalogat că este „halucinant“ ce i s-a întâmplat.

În februarie 2018, Tăriceanu a fost audiat în comisia SRI și a susținut că mandatele de supraveghere care îl includeau se refereau la dosarul Microsoft.

Comisia SRI a acceptat ca, la cererea sa, să adreseze o serie de întrebări către acest serviciu de informații: cine a pus în mișcare interceptările, în baza cărui mandat s-au început aceste interceptări, ce s-a întâmplat cu rezultatele interceptării, cine a beneficiat de aceste interceptări, care au fost beneficiarii secundari ai acestor interceptări.

DNA ascultă mai puțin decât DIICOT

Raportul deputatului USR Lucian Stanciu Viziteu arată că, din cele 266.455 persoane care au fost supravegheate, 39%, respectiv 102.625, au fost interceptate la solicitarea parchetelor de pe lângă judecătorii și 38% (102.087) la solicitarea DIICOT.

DNA vine abia pe locul III în ceea ce privește solicitările de interceptări, cu 35.115 persoane supravegheate, adică 13%.

Parchetele de pe lângă Curțile de Apel au interceptat 4% din persoane, iar cele de pe lângă tribunale și de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 3%.

Viziteu raportează numărul persoanelor supravegheate la numărul de cauze instrumentate între 2005 și 2015 de către parchete și arată că în doar 1,69% din dosare s-au folosit mandate de supraveghere. Între 2005 și 2015, parchetele au avut de soluționat nu mai puțin de 15.767.173 cauze, conform rapoartelor Ministerului Public.

Propunerea deputatului

Ceea ce propune acum deputatul USR este înființarea unui registru al mandatelor de supraveghere specială, care să includă, pentru fiecare parchet, detalii despre mandatele solicitate aprobate, costul acestora și finalitatea juridică, așa cum există în alte state.

„Acest registru va deveni parte integrantă a raportului anual asupra sistemului judecătoresc, astfel încât modul prin care mijloacele speciale de investigare, care restrâng drepturi și libertăți civile sunt folosite în România să fie cunoscute clar și comprehensiv de către noi toți“, scrie Lucian Viziteu.

Deputatul mai susține că a constat  lipsa unei transparențe asupra modului de folosire a măsurilor de supraveghere - câte, când, câte persoane vizează, cine le cere și pentru ce - cât și a eficacității acestora, respectiv ce s-a obținut, cu ce costuri și cum au fost protejate ulterior persoanele care nu mai sunt suspecte.

Cifre

  266.455 persoane au fost supravegheate între 2005 și 2015;

  102.625 au fost interceptate la solicitarea parchetelor de pe lângă judecătorii;

  102.087 au fost interceptate la solicitarea DIICOT;

  35.115 au fost interceptate la solicitarea DNA.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te