În ultimii ani, orașul a fost asociat cu baza militară americană din apropiere, iar recent cu o nenorocire – răpirea și uciderea unei fete de 15 ani.
Imediat după ce s-a aflat despre drama de la Caracal, cineva scria pe Facebook că vom discuta aprins și indignați despre subiect, dar după două-trei zile totul se va stinge.
De data asta, nu s-a întâmplat așa. Patru au fost motivele care au făcut ca și acum, la două-trei săptămâni după producerea lui, evenimentul să „țină“ prima pagină.
Prima cauză e emoția colectivă. Ea a fost creată de impotența instituțiilor care protejează cetățenii.
Serviciul 112 nu și-a atins scopul pentru care a fost creat, iar Poliția a ajuns la locul crimei după 19 ore de la sesizare. Cum să nu te înfurii aflând toate astea?
Nu e de mirare că numele Caracal a fost pe buzele tuturor: la fața locului, oamenii au acuzat indolența polițiștilor, iar în restul țării drama a fost comparată cu cea de la Colectiv.
Al doilea factor care explică lungimea dezbaterii e ancheta jurnalistică. Presa n-a abandonat tabloidizarea, dar a început să investigheze, să caute personaje și cauze, să identifice rețele și contexte, să discute cu localnicii și cu politicienii.
Așa s-a ajuns să se vorbească public despre chestiuni până mai ieri tabu, precum complicitatea Poliției cu infractori sau prostituția infantilă.
A treia cauză a stimulării interesului pentru Caracal e speculația sau, cum i se spune la noi, scenarita. Inevitabilă când vine vorba despre asemenea teme, ea a dus discuția în toate direcțiile: unii au acuzat militari din baza de la Deveselu pentru abuzuri sexuale, alții au răspuns că asta e manipulare rusească, s-au găsit voci care au negat decesul tinerei fete și altele care au susținut că o anchetă alternativă la cea a Procuraturii – realizată de foști procurori, polițiști etc. – ar putea dezvălui secrete bine ascunse.
În fine, interesul pentru dosarul crimei din Caracal a fost stimulat de reacția autorităților. Președintele a pus subiectul pe agenda unei reuniuni a CSAT, cerând apoi proceduri pentru reacții rapide și „resetarea instituțiilor statului“.
Șefa Guvernului a propus un referendum despre pedepse aspre, deși n-are acest drept, după care a promis o OUG pentru a institui închisoare pe viață pentru criminali și pedofili.
Era firesc ca aceste intervenții să stârnească dezbateri, fiindcă Iohannis e la final de mandat și nu-i normal să imagineze tocmai acum o „resetare“ a instituțiilor de a căror bună funcționare trebuia să aibă grijă, iar Dăncilă a susținut până deunăzi deținuții de toate spițele și eliberările anticipate din pușcării.
