Sunt „la cuțite”. De ce nu vrea nici Simion, nici Anamaria Gavrilă să se retragă? Mai au 48 de ore

DE Petre Bădică | Actualizat: 17.03.2025 - 18:00
Anamaria Gavrilă, George Simion, Călin Georgescu - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Anamaria Gavrilă, George Simion, Călin Georgescu - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Călin Georgescu și Simion -  Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Călin Georgescu și Simion - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

George Simion și Anamaria Gavrilă nu vor să se retragă din cursa pentru Cotroceni, chiar dacă aveau o înțelegere în acest sens. Niciunul nu pare dispus să renunțe la „moștenirea Călin Georgescu”. Oricare candidat extremist are șanse bune să intre în turul al doilea.

SHARE

Nici George Simion și nici Anamaria Gavrilă nu vor să se retragă din cursa pentru Cotroceni, spun surse politice. Candidaturile celor doi au fost validate. 

Citește și: Dezvăluiri din interiorul POT. Anamaria Gavrilă „se comportă ca un dictator. Poartă mai multe măști

Cei doi au pozat în politicieni-parteneri când au apărut pe scenă alături de Călin Georgescu. După ce Georgescu nu a mai putut candida, cei doi au avut un mesaj de unitate.

Au anunțat că își vor depune candidatura amândoi de teamă ca nu cumva CCR să invalideze candidatura lui George Simion, iar extremiștii să rămână fără candidat.

De ce nu vrea nici George Simion, nici Anamaria Gavrilă să se retragă? Mai au 48 de ore să se decidă

„Atât George Simion, cât și eu, Anamaria Gavrilă, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiți alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor canndidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mișcări suveraniste toate șansele. Fiți lângă noi”, a precizat Anamaria Gavrilă săptămâna trecută.

Cum amândouă candidaturile au fost validate, ar urma ca unul din cei doi să renunțe.

Niciunul nu e dispus, deocamdată, să o facă. Dintr-un calcul politic banal: candidatul extremist va moșteni o parte importantă din procentele lui Călin Georgescu și are șanse foarte mari să intre în turul al doilea.

Ar fi un cadou nesperat pentru George Simion, care la alegerile de anul trecut a terminat pe locul 4.

Pentru Anamaria Gavrilă să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezindețiale ar fi echivalentul unui câștig de milioane la loto. Ea a intrat în Parlament pe spatele lui Călin Georgescu fără niciun merit. 

Despre viața și cariera doamnei Gavrilă, mai jos:

Citește și: Șefa POT, care îl susține pe Georgescu să ieșim din UE: Bursieră și acțiuni de 500.000$ în Occident

Partidul Oamenilor Tineri (POT), complet necunoscut la nivel național, a luat 6% la alegerile parlamentare de anul trecut. Partidul a fost susținut discret de Călin Georgescu pe TikTok.

Gavrilă i-a pus pe lista pentru Camera Deputaților pe partenerul său de viață Alexandru Cristian Popa și pe sora ei Bianca Eugenia Gavrilă.

Citește și: Oamenii lui Călin Georgescu: Șefa POT și-a băgat soțul-șomer și sora-agent de vânzări în Parlament

George Simion și Anamaria Gravilă sunt la cuțite

Surse politice spun că niciunul din cei doi nu vor să cedeze. Un sondaj apărut azi i-a întărâtat și mai mult (poate de aceea a și apărut). Sondajul spune că oricare dintre ei ar fi ales unicul candidat al extremiștilor va lua 30% și va câștiga primul tur al alegerilor prezindențiale.

Chiar dacă ar pierde în turul doi, intrarea în finală ar fi o trambulină politică la care niciunul nu a visat.

Dacă până miercuri seara niciunul dintre ei nu renunță la candidatură, amîndoi vor rămâne pe buletinele de vot. În acest caz, există riscul ca extremiștii să nu aibă niciun candidat în turul al doilea.

Anamaria Gavrilă vrea să facă un sondaj

Anamaria Gavrilă, mai nouă în politică, a spus că nu se retrage în fața lui Simion. 

 ”O să facem un sondaj intern. Va merge mai departe cel sau cea care are mai multe șanse pentru ca mișcarea suveranistă să reușească... O decizie trebuie luată cel târziu până miercuri seară”, a mai spus ea.

Anamaria Gavrilă este decisă să nu se retragă, spun aceleași surse politice.

”Sunt pregătită să fac tot ceea ce trebuie pentru ca această mișcare să dea președintele”, a adăugat Gavrilă.

Simion este fără replică, deoarece nu se aștepta la vreo rezistență din partea Anamariei Gavrilă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te