Decizie a Tribunalului UE: Frații Micula ar putea rămâne cu banii virați de statul român

DE Adelina Sahlean | 19.06.2019 - 11:54
Frații Micula/ Foto: Gândul.ro
Frații Micula/ Foto: Gândul.ro

Tribunalul UE a anulat, marți, 18 iunie, o decizie a Comisiei Europene din 2015, care a stabilit că plata despăgubirilor acordate fraților Micula constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă și prin care s-a dispus recuperarea sumelor plătite deja de statul român.

SHARE

Decizia este în favoarea fraților Micula, deși Tribunalul nu s-a pronunțat pe fond, ci a anulat decizia Comisiei pe motiv ca aceasta nu era competenta sa stabilească incompatibilitatea cu dreptul Uniunii, întrucât faptele juridice relevante se plasează înainte de aderare României la UE, potrivit G4Media.ro

Procesul durează de peste zece ani. Frații Micula au dat statul român în judecată la tribunalul arbitral sub egida ICSID (Washington) pe motiv ca nu a respectat acordarea de ajutoare de stat promise companiilor European Food SA, Starmill SRL, Multipack SRL și Scandic Distilleries SA în baza unui acord între statul suedez și statul român, frații Micula fiind cetățeni suedezi.

În 2009, prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral a acordat reclamanților din procedura arbitrală despăgubiri din partea României în cuantum de 791 882 452 de lei românești (RON) (aproximativ 178 de milioane de euro). La 31 ianuarie 2014, serviciile Comisiei au informat autoritățile române că orice punere în aplicare sau executare a hotărârii arbitrale ar constitui un ajutor nou și ar trebui să facă obiectul unei notificări adresate Comisiei.

La 20 februarie 2014, autoritățile române au informat serviciile Comisiei cu privire la plata parțială a despăgubirilor pe care tribunalul arbitral le acordase reclamanților din procedura arbitrală, prin compensarea taxelor și impozitelor datorate autorităților române de unul dintre reclamanți (European Food). Datoria fiscală astfel compensată se ridica la suma de 337 492 864 RON (aproximativ 76 000 000 de euro).

La 30 martie 2015, Comisia Europeană a adoptat decizia anulată azi de Tribunalul Uniunii Europene. Decizia prevedea în esență că ”Plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral […] unității economice unice din care fac parte Viorel Micula, Ioan Micula, […] European Food, […] Starmill, […] Multipack, European Drinks, Rieni Drinks, Scandic Distilleries, Transilvania General Import‑Export și West Leasing constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) [TFUE], ajutor care este incompatibil cu piața internă”.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te