Totuși, pentru că numele său era deja tipărit pe buletinele de vot la momentul în care s-a descoperit incompatibilitatea, colegii din UDMR au făcut o înțelegere cu el, astfel încât – dacă ajungea să fie ales – să renunțe imediat la mandat.
Lucrurile au luat, însă, o altă întorsătură, iar după ce s-a văzut „cu sacii în căruță”, Apjok refuză acum să respecte înțelegerea, scrie Știrile Transilvaniei.
Președintele UDMR, Hunor Kelemen, a declarat pentru portalul Maszol.ro, că el încă așteaptă demisia din Parlament a deputatului Norbert Apjok, care a obținut această demnitate fără să îndeplinească condiţiile stabilite de UDMR.
Mai exact, deputatul a declarat că are studii superioare, dar nu este așa.
Anul trecut, UDMR a impus candidaţilor săi condiţia de a avea studii superioare, iar Norbert Apjok (31 ani) care candida pentru al doilea mandat, a ataşat la candidatură diploma obţinută la un curs de comerţ electronic din Anglia, diplomă despre care a afirmat că i s-a spus că este un curs de studii superioare. Totuși, în biografia publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Apjok susține că are doar studii liceale absolvite la Liceul Németh László din Baia Mare.