George Simion a racolat un deputat și un europarlamentar de la PSD. Asta, deși AUR susține că e împotriva traseismului politic.
Citește și: George Simion aduce la șefia AUR un prieten al Rusiei care propagă teorii ale conspirației în școli
Informația a fost dată de ziaruldeiasi.ro
Deputatul PSD racolat de George Simion acordă împrumuturi de 700.000 lei, deși a fost 20 ani bugetar
Marius Ostaficiuc e deputat PSD și a lucrat aproape toată viața la stat. Fără afaceri și bugetar de cursă lungă, Ostaficiuc acordă împrumuturi unor persoane fizice de sute de mii de lei și vinde, într-un singur an, mașini de zeci de mii de euro.
Citește și: EXCLUSIV George Simion a trăit 9 ani cu 2.000 lei/lună, dați de un coleg din AUR. Ce făcea pentru ei
După ce PSD l-a făcut om - el fiind în partid de 23 de ani - plimbându-l pe la Poșta Română, primăria Iași sau Compania de Autostrăzi - Ostaficiuc zice că nu se mai regăsește în PSD.
„Despărțirile fac parte și ele din politică. După 23 de ani de la înscrierea în rândurile social democrației, am luat decizia să plec din PSD.
Nu mă mai simt compatibil aici, la Iași, cu oameni care n-au demonstrat nimic și care confundă politicul cu businessul. Plec dintr-o filială capturată și dintr-un partid care dimineața este la stânga, la amiază la mijloc și seara la dreapta, iar a doua zi o ia de la capăt.
Citește și: George Simion a dat afară liderii AUR Iași care nu au scos destui oameni în stradă de Ziua Unirii
Voi rămâne în politică, folosindu-mi energiile și experiența în proiecte prin care să îmi ajut în continuare patria și orașul căruia îi datorez totul, Iașiul”, a scris Ostaficiuc la plecarea din PSD.
Ostaficiuc, plimbat pe la CNADNR, primărie, Poștă, Parlament
Ostaficiuc a lucrat zeci de ani la stat și, teoretic, nu poate fi un om bogat. CV-ul este AICI
Ostaficiuc - care va candida pe listele AUR - a fost la început agent de asigurări și agent economic la o firmă de pază. Apoi, a trecut la „stat” unde a fost consilier parlamentar, membru în CA de la Termoservice Iași, Salubris Iași, Poșta Română, CNADNR, consilier local Iași și deputat.
În declarația de avere Ostaficiuc nu apare ca un bugetar modest de cursă lungă. Are 3 terenuri, o casă și un apartament. Anul trecut a vândut 2 mașini în valoare de 50.000 de euro. Toți banii pe care îi câștigă pare că îi împrumută. Are 4 împrumuturi acordate unor persoane fizice și al cincilea unei firme - total de peste 700.000 lei.
Nu doar el, ci și soția este bugetară. Ea lucrează la Compania de Autostrăzi, de unde ia sub 5.000 lei.
Ciuhodaru, milionar într-un singur an
Tudor Ciuhodaru este medic și europarlamentar PSD. Și el a fost racolat de George Simion și va candida din partea AUR. Ciuhodaru a câștigat, în 2022, de la Parlamentul European suma de 165.000 de euro. Dar, același Ciuhodaru a câștigat 235.000 de lei, adică 4.000 euro/lună ca medic.
Când a avut timp Ciuhodaru să fie europarmentar la Bruxelles și medic full-time (altfel cum se explică salariul de 20.000 lei net pe lună) la Iași e o întrebare retorică.
AUR continuă să se întărească cu o serie de traseiști politici. Ciuhodaru, spre exemplu, a făcut parte din PSD+PC, PPDD, UNPR și iar PSD. Sursa AICI