Partidul lui Cioloș, PLUS, a primit prima subvenție de la AEP

DE Mircea Marian | Actualizat: 03.12.2020 - 12:03

Potrivit datelor de pe site-ul Autorității Electorale Permanente, Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), condus de Dacian Cioloș, a primit, în noiembrie 2020, pentru prima oară, subvenție de la bugetul de stat.

SHARE

PLUS a beneficiat de suma de 194.177 de lei, cu 23.000 de lei mai mult decât Forța Națională, formațiunea care a fost condusă de Teodor Meleșcanu și care acum nu mai are nici un parlamentar. 

PLUS beneficiază, probabil, de subvenția care se acordă în funcție de numărul de voturi primite la alegerile locale. 

“În cazul alianțelor politice sau electorale, subvenția se va împărți între membrii alianței după numărul de mandate obținute (...)
25% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice, proporțional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor județeni și consilierilor din cadrul municipiului București, dacă au obținut cel puțin 50 de mandate de consilier județean și de consilier din cadrul municipiului București“, prevede legea finanțării partidelor. 

Pro România, partidul lui Victor Ponta, a primit 1,4 milioane de lei. 

Guvernul Orban a modificat sistemul finanțării partidelor astfel încât subvențiile se acordă în funcție de numărul parlamentarilor pe care-i are un partid la 1 ianuarie 2020, nu în funcție de numărul de parlamentari la începerea legislturii, în 2020. De această prevedere au beneficiat Pro România și Forța Națională. 

În total, în noiembrie, AEP a plătit subvenții în valoare de 23 de milioane de lei, din care peste 10 milioane au revenit PSD, PNL - 6,4 milioane de lei, iar USR - 2,17 milioane de lei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te