DOCUMENT Ce conține decretul de instaurare a stării de urgență

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 16.03.2020 - 15:44

Coronavirusul SARS-CoV-2 s-a răspândit în peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat.

SHARE

„Începând de azi se instituite starea de urgență pe tot teritoriul României, pentru 30 de zile. Decretul a fost emis astăzi și va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial. Responsabilii îl vor pune imediat în practică”, a anunțat președintele României.

Klaus Iohannis a menționat că pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale.

„Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta e singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă.
E extrem de important ca oamenii să fie corect informați despre ce înseamnă instituirea stării de urgență, ce efecte va produce asupra vieții fiecăruia dintre noi.

Prima măsură în cadrul stării de urgență vizează închiderea școlilor, pentru protejarea copiilor. Activitatea se suspendă pe perioada stării de urgență în preuniversitar și universitar. Salut eforturilor cadrelor didactice”, ,a menționat Klaus Iohannis.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te