Concluzia? Ștefan Ilie a scris pe pagina sa de Facebook că primăria „stă rău la majoritatea responsabilităţilor pe care le avem, la serviciile pe care le oferim locuitorilor şi foarte prost la capitolul comunicare (...) Ne-am învăţat de foarte mult timp să ne facem că plouă şi să fugim de răspunderea calităţii serviciilor pe care trebuie să le oferim populaţiei”.
„La Tulcea, oamenii nu au unde să întrebe. Direcţii şi societăţi importante nu au simpla pagină de Facebook, cea mai accesată reţea. Unele au, dar sunt blocate intenţionat canalele de comunicare sau direcţionează locuitorii către site-uri greu accesibile, unde foarte greu poţi trimite o întrebare, iar dacă reuşeşti nu îţi răspunde nimeni”, a scris Ștefan Ilie pe Facebook.
Noul primar a făcut şi un experiment. A sunat la două companii subordonate administraţiei locale, Energoterm şi Societatea Servicii Publice, şi a demonstrat faptul că nimeni nu răspunde la telefon.
„Societatea Energoterm, care acum este în proceduri de pornire a agentului termic, întârziate de lucrările de reparaţii ale unor reţele, are pagină de Facebook, însă contactul prin mesaj te direcţionează pe pagina de web, unde transmiterea dă eroare. Îţi mai rămâne să suni, însă, aşa cum se poate observa în clipul video, dar la Relaţii cu clienţii nu răspunde nimeni.
Culmea, acum când sunt temperaturi scăzute, când abonaţii au nevoie de căldură şi când este obligatoriu să se cunoască cum şi când se remediază problema (...) Toate serviciile publice au termen vineri, 6 noiembrie, să pună la punct comunicarea primară, obligatorie: mesaj şi apel cu răspuns la fiecare”, a concluzionat Ștefan Ilie.