„Iată diferenţă în imagini, una câte una, dintre un spital de copii al Primăriei Capitalei şi unul similar al Ministerului Sănătăţii.
Evident, spitalul «ca afară» este Dr. Victor Gomoiu, construit, dotat şi administrat de Primăria Capitalei.
Probabil, ministrul Sănătăţii mai are nişte chelneri şi coafeze de angajat ca manageri de spitale.
Altfel nu se explică insistenta sa de a prelua spitalele gata modernizate şi dotate la standarde europene de către autorităţile locale din toată ţara”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.
Primarul susțin că „în această pandemie, primăriile şi consiliile judeţene au investit aproape 900 de milioane de lei pentru aparatura de testare, dotarea spitalelor, materiale sanitare şi de protecţie pentru medici şi asistenţi, cazarea şi masă pentru persoanele din carantina etc. Ministerul sănătăţii s-a remarcat prin ordine.
Unele dintre ele de neînţeles, cum ar fi închiderea spitalelor. Am solicitat public, dar şi în scris, respect pentru toţi pacienţii, prin redeschiderea spitalelor”, a criticat Gabriela Firea.
Aceasta a dat ca exemplu Spitalul Colentina, care este ţinut de Ministerul Sănătăţii în continuare închis.
„Consider abuziv. Un spital cu 845 de paturi tratează doar 100 de pacienţi Covid 19. În condiţiile în care spitalele de boli infecţioase nu sunt pline.
Asociaţiile pacienţilor au făcut apel pentru redeschiderea spiralelor. Ministerul Sănătăţii tace”, afirmă primarul Capitalei.