"Am făcut-o cu gândul la bucureşteni, ca şi prima dată. Am văzut că, în ultima perioadă, se practică gândul la cifre, la PUZ-uri, la autostrăzi suspendate, nimeni nu vorbeşte despre oameni. Cred că oamenii sunt cei mai importanţi. Am dovedit ataşamentul pentru bucureşteni în toţi aceşti ani şi, cu precădere, şi în această perioadă grea de pandemie", a spus Firea, la ieşirea de la Biroul electoral de circumscripţie din municipiul Bucureşti.
Ea a afirmat că România se află într-un „război sanitar", care va aduce o criză economică şi, de aceea, principala grijă este aceea de a trece cu bine peste ea.
Ea a vorbit despre demararea unui program pentru donarea de plasmă sanguină, care ar putea salva mii de vieţi, şi a invitat Guvernul să se alăture demersului Primăriei Capitalei "pentru că ceea ce este important sunt oamenii".
Gabriela Firea candidează din partea PSD.
În acest mandat, Gabriela Firea s-a făcut remarcată mai ales prin voucherele și indemnizațiile pe care le-a acordat fără criterii locuitorilor Capitalei, fără o grijă pentru oamenii vulnerabili. Cel mai recent proiect al ei este să dea câte 1.000 de euro fiecărui donator de plasmă convalescentă, folosită în tratamentul pacienților COVID critici. Acest lucru, în ciuda faptului că legea prevede că donarea este un act nonprofit, voluntar și neremunerat.
Citește și: De ce este periculos proiectul lui Firea prin care le dă bani donatorilor de plasmă
Duminică seara, va avea loc, la sediul central al PSD, lansarea candidaţilor Partidului Social Democrat pentru alegerile locale din Bucureşti. La eveniment ar urma să participe preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, candidatul PSD la Primăria Capitalei, primarul general Gabriela Firea, candidatul la Primăria Sectorului 1 - Daniel Tudorache, candidatul la Primăria Sectorului 2 - Dan Cristian Popescu, candidatul la Primăria Sectorului 3 - Aurelian Bădulescu, candidatul la Primăria Sectorului 4 - Daniel Băluţă, candidatul la Primăria Sectorului 5 - Daniel Florea şi candidatul la Primăria Sectorului 6 - Gabriel Mutu.