Ședința de marți a comisiei Iordache urmează să aibă loc începând cu ora 14.00.
"Decizia PSD a trece cât mai repede modificările dorite vine în contextul unei vizite în România a unei delegații a Comisiei de la Veneția care va discuta, săptămâna aceasta, cu reprezentanții autorităților române din domeniul Justiției despre modificarea legilor Justiției și intenția PSD-ALDE de modificare a codurilor penale.
Senatul a adoptat săptămâna trecută modificările care au trecut de Curtea Constituțională, referitoare, printre altele, la reducerea termelor de prescripție, abrogarea infracțiunii de neglijență în serviciu și limitarea la un an a perioadei pentru denunț.
Pentru a le trece mâine și de Camera Deputaților, puterea are nevoie și de alte voturi, în condițiile în care nu are majoritatea decât cu ajutorul parlamentarilor minorităților și UDMR.
Opoziția a acuzat că toate modificările au fost făcute pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de închisoare. Printre modificări se numără abrogarea unuia dintre articolele de lege în baza cărora a fost condamnat Dragnea în primă instanță, reducerea termenelor de prescripție și de denunț și abrogarea articolului privind neglijența în funcție.", arată Hotnews.