Ilie Bolojan îi cere explicații lui Ciolacu, după scandalul anti-UE declanșat de emisarul Sprînceană

DE Daniel Toșa | Actualizat: 07.04.2025 - 12:49
Ilie Bolojan îi cere explicații lui Ciolacu, după scandalul anti-UE declanșat de emisarul Sprînceană - Foto: Profimedia images
Ilie Bolojan îi cere explicații lui Ciolacu, după scandalul anti-UE declanșat de emisarul Sprînceană - Foto: Profimedia images

Ilie Bolojan îi cere explicații lui Ciolacu, după scandalul declanșat în urma declarațiilor controversate ale emisarului Dragoș Sprînceană referitor la Franța, unul dintre cei mai importanți aliați ai României și la Ucraina.

SHARE

Discuția dintre Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu va avea loc astăzi, conform unor surselor politice.

Ilie Bolojan îi cere explicații lui Ciolacu, după scandalul anti-UE declanșat de emisarul Sprînceană

Președintele interimar al României va cere lămuriri de la premier după ce Sprînceană, trimis al Guvernului în Statele Unite, a afirmat duminică seara că "Administrația americană ar trebui să ignore mesajele României pro-Ucraina și pro-Franța pentru că avem un președinte interimar care oricum nu va mai conta într-o lună", conform unor surse politice citate de Observator.

Emisarul Sprînceană îi lua apărarea lui Călin Georgescu

Dragoș Sprînceană, unul dintre emisarii speciali ai României, a stârnit un val de critici după ce a făcut afirmații contradictorii legate de războiul din Ucraina și relațiile țării cu Statele Unite și Franța.

Citește și: VIDEO Sprânceană, emisarul României în SUA: „Sunt de acord cu viziunea lui Călin Georgescu”

Într-o intervenție la Digi24, Sprînceană a susținut că administrația franceză, condusă de Emmanuel Macron, ar dori continuarea războiului din Ucraina, iar Statele Unite ar trebui să ignore mesajele României pro-Ucraina și pro-Franța, având în vedere că România se află sub conducerea unui președinte interimar care, în opinia sa, "nu va mai conta într-o lună și jumătate".

"Statele Unite își doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron își dorește continuarea acestui război din Ucraina", a afirmat Sprînceană, atrăgând critici din partea clasei politice românești și internaționale.

„Nu sunt un emisar al domnului Ciolacu, ci al României. Domnul Ciolacu reprezintă funcția de premier al României și eu trebuie să ajut România, indirect”, a spus el.

Dragos Sprînceană- Foto: Facebook/Dragos Sprînceană

Sprânceană a avut însă, în privința războiului din Ucraina o poziție contrară față de cea a României. 

Citește și: Casa Albă îl avertizează pe Trump: nicio discuție cu Putin fără încetarea totală a focului

„Nu sunt un fan al președintelui Macron și cred că 99% dintre republicanii din Statele Unite nu sunt. Nu înseamnă că domnul Macron reprezintă Uniunea Europeană.

Eu consider că valorile Uniunii Europene sunt complet diferite de a ceea ce încearcă domnul Macron să facă acum. Statele Unite își doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron își dorește continuarea acestui război din Ucraina”, a spus el.

Este însă o afirmație falsă. Macron – și Uniunea Europeană, de altfel – sprijină Ucraina în fața agresiunii Rusiei și cer negocieri de pace care să fie echitabile pentru Kiev.

„Atâta vreme cât România se aliniază cu cu aceste direcții, să zic așa, prin anumite declarații ale unora, Statele Unite nu o să fie încântate. Ne dorim cu toții ca 2000 de persoane în Ucraina să nu mai moară săptămânal. România ar trebui să își dorească același lucru.

Ne dorim cu toții ca războiul să se termine, să redăm prosperitate economică la nivel atât european, cât și global și în Statele Unite. România ar trebui să își dorească același lucru. Atâta vreme cât războiul continuă, România nu o să fie bine economic”, a continuat Sprînceană.

„Dar pur și simplu, direcția Statelor Unite către Ucraina este oprirea războiului. Domnul Bolojan a declarat public că va fi întotdeauna alături de Ucraina, orice ar fi.

Înseamnă că facem exact ce spune Franța”, a spus el.

Întrebat ce va exprima în discuțiile cu liderii republicani din SUA, având în vedere aceste poziții divergente, Sprînceană a spus: „Exact ce am spus administrației americane am spus-o și domnului Ciolacu: administrația americană trebuie să înțeleagă, să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te