Istoria ne spune că națiunea română s-a forjat în epoca modernă la confluența imperiilor rus, otoman și austriac. La mijlocul secolului al XIX-lea, o elită politică restrânsă dar extrem de inteligentă, cu educație occidentală, a navigat pe ape tulburi, a profitat de conjuncturile favorabile și a clădit o țară. Asta nu a fost puțin lucru, în condițiile date și într-o regiune disputată, adesea transformată în teatru de război.
Generațiile care au urmat le-au fost recunoscătoare acelor vizionari care au scos două provincii prăfuite de la periferia Imperiului Otoman și le-au croit un destin național.
Și dacă istoria devine mai actuală ca oricând? Timpul s-a accelerat vizibil după ianuarie 2025, când Donald Trump a revenit la Casa Albă. Promisiunile sale de a face pace în Ucraina „în 24 de ore“ au stârnit bănuieli de la bun început: nu cumva, tocmai stabilirea unui termen atât de scurt avea să-l pună pe Donald Trump cu spatele la zid și să-i îngreuneze negocierile?
Săptămânile au trecut, pacea s-a lăsat așteptată și primele negocieri ruso-americane de la Riad, fără participarea ucrainenilor și europeniloir, au adus la București un zvon terifiant: rușii ar fi cerut să-și recapete influența asupra mai multor țări din Europa de est, inclusiv România.
Armistițiul parțial de 30 de zile este în defavoarea Ucrainei, care nu mai poate lovi infrastructura petrolieră a Rusiei - Foto: Profimedia Images
Emoția a crescut la cote înalte într-o țară care păstrează memoria istorică a Yaltei, cu toată simbolistica abandonării națiunii de către Occident, în ghearele Rusiei.
Zvonul nu s-a confirmat din nicio sursă oficială dar temerile rămân. Și ceea ce a urmat nu a liniștit deloc apele.
Donald Trump a dat tot mai multe semne de apropiere de Rusia. A retras, temporar, sprijinul militar și informațional pentru Ucraina și s-a ciocnit dur cu Volodimir Zelenski în Biroul Oval.
La cea de-a doua reuniune din Arabia Saudită, Ucraina a acceptat inițiativa americană a unui armistițiu de o lună de zile, după ce, în Biroul oval, Zelenski își atătase neîncrederea față de această soluție, stârnind furia președintelui Trump și a vicepreședintelui Vance.
Rusia a respins în termeni diplomatici propunerea de armistițiu, spunând că mai sunt multe detalii de pus la punct. Mult așteptata convorbire telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin nu a adus mare lucru. Da, s-a convenit un armistițiu de 30 de zile asupra infrastructurii energetice.
Aceasta este în detrimentul Ucrainei. Rusia a vizat țintele energetice ucrainene, cu precădere în perioada de toamnă, pentru a provoca suferințe maxime populației și a-i scădea moralul. Odată cu apropierea sezonului cald, interesul rușilor pentru infrastructura energetică scade.
De partea cealaltă, Ucraina și-a dezvoltat propriile drone cu rază lungă de acțiune care pot ajunge până la 1.000 de kilometri distanță. Forțele Kievului au reușit să lovească în ultimele săptămâni o serie de instalații petroliere situate adânc în interiorul Rusiei. Aceasta a produs mari probleme logistice inamicului.
Ucraina nu va mai putea recurge la asemenea lovituri de aici înainte, cel puțin în următoarea lună.
Pe front, luptele continuă cu îndârjure și Ucraina rezistă cu tot mai mare dificultate. De asemenea, Kremlinul nu vrea să audă de forțe occidentale de menținere a păcii în Ucraina.
În discuțiile cu Donald Trump, Putin și-a reiterat cererile maximale: dezarmarea Ucrainei și preluarea în întregime a regiunilor pe care Kremlinul le controlează azi doar parțial.
Europa, la rândul ei, se regrupează și își face planuri pentru o apărare comnună, în perspectiva dezangajării Americii de pe continent. Pentru europeni, lecțiile sunt clare: o pace în detrimentul Ucrainei va încuraja Rusia să meargă mai departe, către inima Europei.
Franța și Marea Britanie sunt vârfurile de lance. Parisul și Londra sunt gata să garanteze viitoarea securitate a Ucrainei cu trupe pe teren, după ajungerea la un eventual armistițiu. Între partenerii europeni, abordările sunt împărțite. Unii și-ar trimite soldații pentru a menține pacea în Ucraina, alții, nu.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan a mers la Paris pentru a se întâlni cu Emmanuel Macron, pentru a discuta despre Ucraina dar și despre sprijinul Franței în războiul hibrid al Rusiei.
România a fost prezentă, bineînțeles, la summitul european din 6 martie pe probleme strategice, este gata să participe la edificarea armatei europene dar nu există un consens în rândul partidelor, cel puțin deocamdată, în chestiunea trupelor de menținere a păcii.
La 16 martie, o nouă reuniune în format virtual a fost găzduită de premierul britanic Keir Starmer, conturându-se o coaliție de voință pentru garantarea păcii în Ucraina. Președintele interimar Bolojan și-a reafirmat sprijinul pentru vecinul atacat dar nu a specificat în ce modalități se va concretiza.
Va trimite România soldați în Ucraina pentru a garanta un eventual acord? PSD și extrema dreaptă spun „nu“, PNL și USR merg mai degrabă pe ideea „acum nu e momentul pentru o astfel de discuție“.
Într-adevăr, momentul încetării luptelor și al unui prezumtiv acord care să fie, eventual, asigurat de europeni, pe pământ ucrainean, pare încă departe.
Dar care va fi, în cele din urmă, prețul pe care Rusia îl va pretinde pentru încetarea războiului? Va obține Rusia un guvern-marionetă la Kiev? Va pune stăpânire din nou pe Republica Moldova, după alegerile legislative din octombrie, cu un guvern favorabil și un președinte pro-european izolat, pe model georgian? Va câștiga Rusia mai multă influență în România? Întrebările rămân presante la București.
O alegere care pică prost
Tot acest șoc geopolitic, cu o Americă gata de dezangajare în Europa și de o înțelegere cu Vladimir Putin peste capul est-europenilor pică într-un moment cât se poate de prost în România. Țara se pregătește de alegeri prezidențiale, pe 4 și 18 mai, după ce runda din 24 noiembrie și 6 decembrie a fost anulată de Curtea Constituțională, invocând ingerințele Rusiei în favoarea candidatului Călin Georgescu.
Între timp, aceeași curte i-a respins definitiv candidatura lui Georgescu, dar „moștenitorii“ săi politici, George Simion și Anamaria Gavrilă îi urmează linia neabătut.
Ei reiau narațiunea Rusiei, dând vina pe Zelenski pentru continuarea ostilităților. De asemenea, agită spectrul războiului. Ei susțin în mod fals că președintele interimar Ilie Bolojan și partidele din coaliția de guvernare „îi vor trimite pe români la război“.
Nicușor Dan și Crin Antonescu, reprezentanții liniei „centriste“ adoptă „trumpismul soft“ - Foto: Profimedia Images
În plus, extrema dreaptă grupată în jurul lui Călin Georgescu se revendică zgomotos de la MAGA și Donald Trump. Discursul vicepreședintelui JD Vance de la Conferința de Securitate de la Munchen, în care a criticat anularea alegerilor din România, a galvanizat extrema dreaptă. La fel, mesajele pe X ale miliardadului Elon Musk, consilier al administrației Trump.
Totuși, scoaterea de pe listele electorale a lui Călin Georgescu de către Curtea Constituțională nu a generat reacția furioasă de la Casa Albă, la care extrema dreaptă din România s-ar fi așteptat.
Pe de altă parte, autoritățile de la București au în spate un sprijin puternic din partea Uniunii Europene. Comisia Europeană s-a situat ferm în spatele Bucureștiului, acuzând ingerința rusă. Două rapoarte guvernamentale, de la Paris și Roma, au confirmat, de asemenea implicarea rusească. Încă din
6 ianuarie, președintele francez Emmanuel Macron a arătat rolul Rusiei în alegerile din România. Parisul este încredințat de acest lucru.
Noua aliniere dintre administrația Trump și Moscova și poziționarea de la Bruxelles transformă România într-un adevărat câmp de bătălie politică și
ideologică.
Un articol din the American Conservative, o publicație foarte influentă în mediile conservatoare americane, a generat noi frisoane la București, după ce a invocat retragerea trupelor SUA din baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu (Constanța).
Articolul începe prin a invoca interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Curtea Constituțională și vorbește despre un alt „act de prostie electorală“ - anularea alegerilor din noiembrie- decembrie.
Dar motivele aduse pentru retragerea americană sunt de natură financiară. Pur și simplu, costă prea mult.
Desigur – spune autorul - baza este importantă pentru România, care se uită în prezent peste mare către o Rusie ce s-a extins pe coasta Mării Negre cucerind o mare parte din sudul Ucrainei și transformând Marea Azov într-un lac rusesc. Dar importanța sa pentru România nu o face importantă pentru Statele Unite – este concluzia articolului.
Semnalul din revista americană vine în timp ce Franța a asigurat Bucureștiul că-și va spori prezența militară în România. O ilustrare cum nu se poate mai clară a diferențelor de viziune tot mai mari pe cele două maluri ale Atlanticului – diferențe care se resimt puternic în România.
Liderii români, în faza negării
În ce-i privește pe principalii candidați mainstream în cursa prezidențială – Crin Antonescu din partea coaliției PSD-PNL-UDMR și primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, independent - alinierea lor la poziția europeană este parțială. Cu jumătate de gură, cum se spune.
Ei rămân cantonați în mantra politică din ultimele decenii: apartenența la Uniunea Europeană și parteneriatul cu America. Ei au refuzat până acum să abordeze sensibila temă a unei eventuale retrageri americane din Europa de Est și a creșterii influenței ruse.
În încercarea de a stăvili prăbușirea cotațiilor Tesla, Donald trump a cumpărat o mașină de la consilierul său Elon Musk. Capitalismul dur american începe să semene în multe aspecte cu cel rusesc - Foto: Profimedia Images
De partea cealaltă, candidatul extremei drepte, George Simion și fostul premier PSD Victor Ponta, recent convertit la „suveranism“ și un mare prieten al liderului sârb Aleksandar Vučić, se declară adepți necondiționați ai politicii lui Donald Trump. În ce măsură entuziasmul lor față de politica liderului de la Casa Albă ar rămâne neatins în cazul unei retrageri americane, o vom putea afla, poate , în campania electorală.
Așadar, peisajul preelectoral din România propune o confruntare între trumpismul „hard“ al extremei drepte și cel „soft“, cu un ochi spre Europa, al zonei mainstream. Dar adeverirea celui mai rău scenariu, cel cu retragerea americană din regiune, va pune actuala elită politică în fața unei încercări epocale: cum să mențină România pe orbita Europei civilizate, în fața unei Rusii tot mai agresive. Cei de la jumătatea secolului al XIX-lea au reușit.
Deocamdată, liderii politici ai României de azi refuză să abordeze frontal realitatea.
Un război cultural
Venirea la putere a garniturii Donald Trump nu înseamnă doar un șoc geopolitic ci și un război cultural de durată lungă. În relația cu Rusia, Trump este animat, desigur, de interesul unei închideri a ostilităților din Ucraina, indiferent cum, pentru a pune capăt cheltuirii resurselor americane. Cel puțin, echipa Trump este încredințată că aceste cheltuieli sunt inutile. Iar dacă, pe lângă o hârtie pe care scrie „pace“, Donald Trump ar putea pleca și cu o parte din bogățiile Ucrainei plus ceva afaceri prin Rusia, cu atât mai bine.
Prețul greu s-ar putea să fie plătit mai târziu – Rusia nu dă semne că se va opri – dar aceasta este o altă discuție. Și oricum, victima va fi mai întâi de toate Europa.
Dar există ceva mai profund care leagă Moscova și actuala administrație de la Casa Albă. Este vorba despre ideologie: o opoziție tăioasă în fața liberalismului, a societății bazate pe lege, diversitate și drepturile omului.
Moscova și Washingtonul sunt citadelele conservatorismului dur, mistic, macist, anti-minoritar.
De asemenea, Washingtonul și Moscova sunt legate azi prin susținerea unui capitalism dur, controlat de o mână de oligarhi care sprijină necondiționat puterea politică. Un capitalism sălbatic controlat prin represiune directă în Rusia și prin tehnologie în SUA.
Din acest punct de vedere, narațiunile Kremlinului se aseamănă izbitor cu cele ale MAGA. Modelul a fost implantat și consolidat de Vladimir Putin la el acasă, în două decenii. Și se dezvoltă, pe zi ce trece, în America.
O Americă în care miliardarii i se închină președintelui Trump, la fel cum se întâmpla în anii 2000 cu oligarhii lui Putin. Presa este redusă la tăcere, procurorii le deschid dosare celor pe care președintele îi vede ca adversari, puținii magistrați care au curajul să blocheze acte normative considerate ilegale sunt amenințați cu demiterea.
Franța susține și linia europeană a României și acuză ingerințele rusești în alegeri - Foto: Profimedia Images
Apropiații puterii, cei care cotizează sunt protejați. Normele privind prevenirea spălării de bani de bani sunt relaxate. La fel și cele care interzic cu desăvârșire oferirea de mită de către companiile americane care operează în străinătate.
Pentru unii comentatori de peste Ocean, ceea ce se întâmplă azi seamănă – păstrând proporțiile – cu Rusia începutului anilor 2000, când Vladimir Putin de-abia începea să-și consolideze verticala puterii.
Pentru România, sistemul Putin are multe asemănări cu capitalismul oligarhic al anilor 1990 (mai puțin repre-siunea, desigur). Un capitalism al elitelor hrăpărețe, care au devalizat bănci și întreprinderi, au pus la cale scheme de fraudare a publicului - de la grosierele jocuri piramidale la mai sofisticatele „fonduri de investiții“.
Un capitalism al șmecherilor legați de puterea politică, mulți dintre ei cu rădăcini în fosta Securitate. Dar mai presus de orice, un capitalism în care nimeni nu răspunde pentru hoții și abuzuri. Cu o condiție: să țină aproape de putere.
Anamaria Gavrilă, unul dintre „moștenitorii politici“ ai populistului Călin Georgescu, eliminat din cursa prezidențială. Ea se situează clar de partea lui Trump - Foto: Profimedia Images
Acest timp de capitalism, pe care îl găsim din plin în Rusia lui Putin, dă semne de consolidare în America lui Trump. Și își are partizanii săi în România: o mare parte din osatura extremei drepte, cu rezerviști din structurile de forță și afaceriști care menevrează o masă de nostalgici ceaușiști și neo-legionari exaltați.
Ce vor ei? Mai puțină Europă, atâta vreme cât elitele politice și economice nu pot devaliza fondurile structurale. La urma urmei, există viață și fără ele. Mai puțină separare a puterilor și mai puțină independență a justiției. Dacă se poate, deloc. Adică o justiție care să nu deranjeze. Fără ONG-uri care să-și bage nasul în cheltuielile publice. Fără presă de investigație care să scotocească după zboruri suspecte cu avioane de lux.
Acest „vis de aur“ al capitalismului hrăpăreț din România pare mai aproape ca oricând, atâta vreme cât este promovat și de la Washington, nu doar de la Moscova.
Și de ce nu s-ar putea crea o coaliție care să se alinieze noilor tendințe? Aceasta este marea provocare pentru societatea românească. O provocare la care va fi chemată să răspundă în alegerile din mai.
Republica Moldova, următoarea frontieră
Susținută de Uniunea Europeană și repudiată de Donald Trump, mica republică dintre Prut și Nistru se pregătește pentru scrutinul legislativ din octombrie. Niște alegeri care ar putea să o mențină pe linia pro-europeană. Sau să o arunce în scenariul georgian, cu un președinte
pro-occidental izolat și un guvern pregătit să reteze aspirațiile europene. În puținele minute consacrate politicii externe din discursul său din fața Congresului, de la începutul lui martie, Donald Trump a găsit timpul pentru a vorbi și despre Republica Moldova.
Potrivit liderului de la Casa Albă, SUA au risipit 32 de milioane de dolari pe „o operațiune de propagandă de stânga în Republica Moldova“.
Dar cum de această micuță republică dintre Prut și Nistru a trezit brusc atenția celui mai puternic om de pe planetă? În definitiv, la dimensiunea Americii, bani cheltuiți în Republica Moldova sunt o cantitate neglijabilă.
Repudiată de SUA, Republica Moldova are sprijinul Europei. Președinta Maia Sandu a fost asigurată la Paris de întreaga susținere a Franței - Foto: Profimedia Images
Dar problema nu este financiară. Este ideologică. Cuvintele lui Trump sunt definitorii pentru politica in regiune a Casei Albe. Acestea marchează sfârșitul sprijinului american pentru segmentele societăților central și est-europene care militează pentru democrație pluralistă, sistem liberal și stat de drept.
Discursul lui Trump a căzut ca un trăsnet în Republica Moldova, unde mulți l-au văzut ca pe un cuțin înfipt în spate. Mai precis, în spatele aspirațiilor
pro-occidentale ale majorității cetățenilor țării.
Dar unde se duceau, în realitate, acești bani? Am putea vorbi despre șoseaua de foarte bună calitate care leagă capitala Chișinău de nordul țării, realizată prin fonduri USAID – după cum o arată și panourile instalate din loc în loc.
Bani risipiți? Poate, dacă ne gândim că locuitorii din satele întinse de-a lungul șoselei votează preponderant cu partidele pro-ruse.
Dincolo de acest aspect anecdotic, sprijinul american pentru Republica Moldova mergea în mare măsură către presa de investigație. Unul dintre exemplele grăitoare este Ziarul de Gardă, ale cărui anchete au dezvăluit – înaintea autorităților – schema rusească de cumpărare de voturi care a fost la un pas să deraieze referendumul proeuropean din toamna anului 2024.
După discursul lui Trump din fața Congresului, presa independentă și ONG-urile din Republica Moldova au început să se confrunte cu ostilitatea crescândă din partea forțelor pro-ruse dar și a unei părți a administrației, spun activiștii. Pur și simplu, atitudinea Statelor Unite a încurajat partida pro-rusă din Republica Moldova, un conglomerat de politicieni, activiști și oameni de afaceri susținuți de rețele de corupție și spălare de bani. Sponsori precum oligarhii Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor sau Viaceslav Platon au fugit din Republica Moldova.
Ultimul, aflat în Marea Britanie, tocmai a fost reținut, urmând a fi predat autorităților de la Chișinău. Marea Britanie animă în acest moment coaliția de voință a europenilor în fața expansiunii ruse.
Cu Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc este mai complicat. Despre primul se crede că s-ar afla în Rusia, după ce ar fi părăsit Israelul. Despre al doilea se bănuiește că s-ar găsi în Ciprul de Nord, după un periplu prin Statele Unite și Turcia. Ei continuă să finanțeze rețelele de corupție electorală din Republica Moldova și se pregătesc intens pentru alegerile legislative din octombrie.
Confruntarea electorală va fi nu doar un test de popularitate pentru Maia Sandu și politicile ei pro-europene dar ar putea fi un moment crucial pentru orientarea țării. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care o susține pe Maia Sandu, este văzut de sondaje drept câștigător al alegerilor, dar fără a putea forma singur o majoritate.
Iar întrebarea este dacă PAS va reuși să-și găsească aliați pentru a continua parcursul pro-european sau dacă majoritatea nu va înclina către tabăra pro-rusă. În acest caz, Republica Moldova ar putea urma scenariul georgian, cu un președinte pro-european izolat și un guvern orientat către Rusia. Chișinăul de bucură de sprijinul puternic al Uniunii Europene.
Bruxelles-ul tocmai a aprobat un nou pachet de sprijin de două miliarde de euro, cel mai mare instrument de sprijin din istoria acestei țări.
Aflată în vizită la Paris, în 10-11 martie, Maia Sandu a semnat alături de omologul său Emmanuel Macron un acord de sprijin menit să consolideze rezistența Republicii Moldova în fața ingerințelor externe. De partea cealaltă, America lui Trump înclină tot mai clar către partida rusă.
