"Preşedintele Klaus Iohannis consideră ca rezoluţia Parlamentului European reconfirmă faptul că sacrificiul românilor din decembrie 1989 reprezintă piatra de temelie a României democratice de astăzi, un stat integrat în Uniunea Europeană şi membru al NATO, un stat care asigură respectarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a valorilor şi principiilor europene", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Şeful statului reiterează faptul că statul român trebuie să acţioneze cu celeritate în ceea ce priveşte aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989, iar cei vinovaţi trebuie deferiţi justiţiei.
"Preşedintele Klaus Iohannis subliniază ca onorarea memoriei eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989, apărarea democraţiei şi a statului de drept, respectarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor reprezintă obligaţii morale de care depinde viitorul democratic al României", mai arată Administraţia Prezidenţială.
Parlamentul European a adoptat, joi, cu o largă majoritate, rezoluţia privind comemorarea Revoluţiei române din 1989. Prin rezoluţia adoptată joi, Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată.