Iohannis: Actul de votare se poate organiza în condiții bune. O decizie, la mijlocul lunii august

DE Valentin Mirică | Actualizat: 29.07.2020 - 18:16

Prședintele Klaus Iohannis a arătat că ar prefera ca alegerile locale să se organizeze în septembrie, dar a spus că o decizie se va lua în august în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus.

SHARE

Este o discuție legitimă dacă organizăm sau nu alegerile în 27 septembrie. Vreau să despărțim discuția politicianistă de cea pe fapte. OMS a făcut multe anunțuri, iar unul care mă îngrijorează foarte mult: această pandemie nu are mai multe valuri, are un singur val mare. Așadar, avem două chestiuni de care să ținem cont: e nevoie de alegeri pentru a reda legitimitatea administrației. Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? Poate intrăm în decembrie, ianuarie, când poate peste pandemie se suprapune și gripa, și o iarmă grea”, a explicat șeful statului.

El a mai spus că „actul de votare se poate organiza în condiții bune”.

„Se pot institui măsuri de distanțare. Ce e greu de organizat e campania electorală (...) Până la mijlocul lunii august trebuie să ținem cont de aceste lucruri și se va relua discuția”, a mai arătat Iohannis.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te