„Jurnaliștii” aflați în simbria PSD, preferații portalului de propagandă rusă Sputnik

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 31.12.2018 - 15:55
Răzvan Svaliuc, preferatul celor de la Sputnik
Răzvan Svaliuc, preferatul celor de la Sputnik

 Răzvan Savaliuc este considerat a fi cel mai merituos jurnalist român de investigații, de către portalul recunosc ca unealta de propagandă a Kremlinului în on line.

SHARE

Tot pe primele locuri se află și ceilalți jurnaliști despre care Newsweek Românoa a dezvăluit că primesc sume enorme de la PSD din bani publici. Articolul celor de la Sputnik prezintă un clasament pe mai multe domenii: presa de investigație, analiști politici și de eveniment, analiști în domeniul economic-financiar, management de presă, agenții de presă. Răzvan Savaliuc și “Lumea Justiției” sunt considerați de către publicația pro-rusă ca fiind cei mai merituoși din presa de investigație.

Citește și Caracatița „jurnaliștilor" și „analiștilor" plătiți de PSD

„Răzvan Savaliuc, cea mai proeminentă figură a publicație, s-a impus prin analizele sale exacte, concrete și documentate. Pe de altă parte, Adina Anghelescu și Elena Dumitrache au prezentat argumentări juridice nu numai docte, dar și într-o manieră inedita”, arată cei de la Sputnik.

Victor Ciutacu și Bogdan Chirieac sunt considerați cei mai tari din presa politică și de eveniment. „Tot la acest capitol se cuvine o mențiune specială pentru invitatul său cvasi-permanent, analistul Bogdan Chirieac, fondator al cunoscutei agenții DC News. Seria de dialoguri Ciutacu – Chireac a fost, în 2018, un adevărat reper pentru cei care au dorit să înțeleagă fenomenul politic – dincolo de aparențele generate înșelător și interesat de oamenii politici”, se arată în articolul publicației pro-ruse.

La capitolul „Presa financiar – economică”, Sputnik îi vede premianți pe Cristian Hoștiuc de la Ziarul Financiar și Elena Cristian de la DC News.

„Evenimentul zilei” și „Capital” sunt preferați de Sputnik atunci când vine vorba despre management-ul de presă, iar Dan Andronic este considerat un “abil om de presă”. “Unul dintre cele mai puternice cotidiane din istoria presei române a reușit, în opinia noastră, să fie în topul calității prin selecția și oportunitatea materialelor – aici meritul fiind al experimentatei Simona Ionescu, redactor-șef, și prin forța dezvăluirilor și a informațiilor «în exclusivitate» – unde a strălucit unul dintre cei mai experimantați investigatori de presă, jurnalistul Mirel Curea, redactor-șef adjunct. O mențiune pentru editorialiștii ”de profesie” – Simona Ionescu și Dan Andronic, dar și pentru cei cooptați, la loc de frunte fiind cunoscuta juristă Ingrid Mocanu”, mai scriu pro-rușii de la Sputnik.

Portalul DC News, deținut de Bogdan Chirieac și Val Vâlcu, este considerat a fi un reper la această categorie. Evident, în opnia unei publicații pro-ruse, Mihai Gâdea și Antena 3 nu aveau cum să nu fie campioni la “Puterea Presei”. Finalul articolului celor de la Sputnik este apoteotic: “Deci, pentru că realizatorul «În Gura presei» citează emisiunile cu bucătari, un premiu special, eventual ”Topingul Sinteza Zilei și al Antenei 3”, i se cuvine lui Mircea Badea –unicul!”

Citește și Proprietarii penali de presă

Cei de la Sputnik nu pomenesc nici măcar în treacăt despre sumele de bani primite de aproape toți cei nominalizați de ei de la PSD, din bani publici. Săptămâna trecută, Newsweek România a dezvăluit sumele uriașe cu care sunt plătiți de către PSD mai mulți “jurnaliști” și “analiști” pe care-I puteți regăsi și în topul celor de la Sputnik.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te