Klaus Iohannis, avertisment pentru Guvern: Cercetarea riscă să regreseze la nivelul anilor ’90

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 06.08.2018 - 16:09

Președintele Klaus Iohannis avertizează că intenția Guvernului de adopta Ordonanța referitoare la cercetare-dezvoltare și inovare, aduce riscuri ca cercetarea din România să regreseze la nivelul anilor ’90.

SHARE

„Așa cum a fost deja subliniat de reprezentanți ai cercetătorilor și ai mediului universitar, proiectul conține prevederi care pun în pericol calitatea și independența cercetării din România și riscă să blocheze procesele de europenizare și internaționalizare ale acesteia, cu impact negativ asupra performanței în inovare și asupra competitivității economice și bunăstării sociale”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului atrage atenția că principalele efecte directe ale propunerii de ordonanță sunt: deprofesionalizarea managementului în cercetare, reducerea transparenței sau chiar dispariția alocării fondurilor pe baze competitive, așa cum o cere buna practică europeană și internațională, și creșterea riscului de politizare a finanțării cercetării în general, anulând practic un întreg proces de aliniere la buna practică internațională început în anii ’90.

”Ordonanța menține direct ministerul, cu o conducere politică și fără o capacitate managerială dovedită, ca principal coordonator al programelor din Planul național. Sunt eliminate organismele care se ocupau anterior de managementul finanțării pe bază de competiție a proiectelor de cercetare și sunt transferate o parte din atribuțiile acestora către instituții de cercetare, care sunt și beneficiare ale granturilor de cercetare. Este total neclar rolul pe care consiliile naționale de cercetare, dezvoltare și inovare îl vor mai juca. Întreg demersul de politizare a managementului cercetării va împiedica de facto și afilierea la instituții europene care grupează agențiile independente de finanțare a cercetării, cum este, de exemplu, Science Europe, și va face imposibile colaborările de tip joint-calls / joint-programmes cu agențiile independente de finanțare a cercetării, dezvoltării și inovării din alte țări”, se mai arată în comunicat.

Proiectul elimină din procesul de finanțare singurul organism (UEFISCDI) cu capacitate administrativă și centralizează decizia la Minister, o structură politizată și incapabilă să distribuie proiectele pe bază de merite.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te