Klaus Iohannis l-a primit pe omologul lituanian, Gitanas Nauseda la Cotroceni

DE Daniel Toșa | 06.05.2022 - 11:29
Klaus Iohannis l-a primit pe omologul lituanian, Gitanas Nauseda la Cotroceni/FOTO: Facebook/Administrația Prezidențială a României
Klaus Iohannis l-a primit pe omologul lituanian, Gitanas Nauseda la Cotroceni/FOTO: Facebook/Administrația Prezidențială a României

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său lituanian, Gitanas Nauseda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră.

SHARE

Preşedintele lituanian a fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii.

Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte, printre alţii, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Ligia Deca, Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.



Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui Republicii Lituania are loc în contextul dialogului politic susţinut româno-lituanian şi în vederea continuării coordonării strânse cu privire la situaţia de securitate cauzată de agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, potrivit Agerpres.

Citește și: VIDEO „Avionul apocalipsei”, de unde Putin poate declanșa un război nuclear, scos la parada de 9 Mai

Cei doi şefi de stat vor aborda modalităţile de dezvoltare a cooperării bilaterale româno-lituaniene, cu accent pe dinamizarea schimburilor economice, pe valorificarea potenţialului existent în domeniul digital şi pe consolidarea securităţii energetice.

Citește și: Garry Kasparov: Supraviețuirea lui Vladimir Putin depinde de rezultatul războiului din Ucraina

Discuţiile vor viza şi măsurile pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO şi coordonarea poziţiilor în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

Colaborarea la nivelul Uniunii Europene, precum şi cea din formatele regionale Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări se vor afla, totodată, pe agenda de discuţii.

Preşedinţii României şi Lituaniei vor aborda şi aspecte legate de sprijinul activ şi cuprinzător de care are nevoie, în contextul actual, Republica Moldova.

Preşedintele Lituaniei efectuează o vizită oficială în România. El urmează să se întâlnească şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te