„Întâlnirea cu primarul general al municipiului, Nicușor Dan, va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 11.30”, se precizează în comunicatul Administrației prezidențiale.
Nicușor Dan a anunțat miercuri că susține PNL la alegerile parlamentare și chiar i-a îndemnat pe bucureșteni să voteze în favoarea PNL.
„Chiar dacă sunt fondatorul USR-ului, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR și mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale. Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziție după tot răul pe care l-a făcut și României și Bucureștiului și pentru aceasta trebuie să ieșim duminică în număr mare la vot, opțiunea mea pentru votul de duminică este Partidul Național Liberal. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună varianță pe care o are România în acest moment. (…) PNL are cel mai solid program de guvernare, program care are o componentă de dezvoltare și implicit de bunăstare. Avem de absorbit în viteză acești bani și nu avem timp pentru experimente , nu ne permitem. PNL este partidul care a negociat această finanțare europeană și este partidul care a definit mecanismele de implementare (…)”, a transmis Nicușor Dan într-o declarație de presă.