PNL Cluj își lansează, sâmbătă, candidații la alegerile locale din 9 iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, într-un eveniment la care participă președintele partidului, Nicolae Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode și secretarul general al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean.
Politicienii veniți de la București i-au lăudat pe clujeni pentru efortul lor în administrația publică locală.
Lansarea candidaților PNL, la Cluj. Ciucă: ”Ne dorim o Românie puternică, consolidată în Uniunea Euro”
Șeful PNL, Nicolae Ciucă a afirmat, la Cluj, că acest oraș este un model pentru întreaga Europă și că România a început să devină mai puternică.
”Domnule secretar general, domnule primar, domnule președinte al Consiliului județean, domnule secretar General, domnule președinte al Partidului Național Liberal Filiala Cluj, doamnelor și domnilor primari, dragi clujeni. ”Bine v-am regăsit și mă bucur foarte mult că am primit această invitație să particip la evenimentul organizat de către Filiala Cluj.
Și chiar dacă nu ne invitați, să știți că veneam obligatoriu la Cluj, pentru că trebuia să spun ceva. Peste tot pe unde mergem în țară dăm exemple de administrații liberale care au schimbat fața localităților, care au făcut ceea ce aveau de făcut pentru oameni, pentru cetățeni, care se situează în topul recunoașterii noastre pentru tot ceea ce înseamnă administrație liberală și începeam, desigur, cu Clujul.
Și ați văzut de ce câte exemple sunt pentru care trebuie să începem cu Clujul. Simțeam nevoia să vin să vă mulțumesc și să recunosc în fața dumneavoastră că, într-adevăr ați făcut ceea ce noi ne dorim să se întâmple peste tot în țară, să dezvoltați și să faceți cu adevărat administrație liberală”,a afirmat Nicolae Ciucă.
Fostul premier a mai vorbit și despre bugetul Clujului.
”Clujul s-a dezvoltat, Clujul a depășit stadiul de dezvoltare la nivel județean și la nivel național. Clujul este un model pentru Regiunea de est a Europei. Clujul este un model pentru întreaga Europă, este în top. 10 orașe în Europa. Felicitări, domnilor!
Ați văzut cu câtă modestie și cu câtă smerenie fiecare dintre cei care au vorbit au spus că tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce s-a petrecut până aici s-a petrecut datorită echipelor alături de oameni, oameni pentru oameni. Așa trebuie să facem, politică cu oameni pentru oameni, pentru că doar așa putem să construim o Românie puternică.
Și să știți că România a început să devină puternică. Bugetul a crescut de 20 de ori la Cluj, asta înseamnă, sigur potențial, oportunitățile, oamenii care au condus aici la Cluj, au pus în valoare tot ceea ce au avut la îndemână și nu am terminat, că mai sunt foarte multe resurse și cea mai importantă este resursa umană”, a mai afirmat Ciucă.
Liderul PNL a amintit că economia românească a devenit a doua cea mai puternică din estul Europei și că românii din diaspora vor se vor întoarce în țară.
”La fel s-a întâmplat și în România. Economia românească a devenit a 2-a cea mai puternică economie din estul Europei. România a reușit să-și diversifice producția și să realizeze produse de complexitate medie și mare.
România este pe un trend de dezvoltare, având posibilitatea ca în 2030 să ajungă cu PIB-ul pe cap de locuitor raportat la puterea parității de cumpărare la 90% din media europeană.
Nu va mai fi nevoie să apelăm noi să se întoarcă românii acasă, vor veni acasă pentru că vor găsi peste tot în țară condiții așa cum sunt la Cluj.
Eu am venit la Cluj, dincolo de a vă mulțumi și a recunoaște meritele și rezultatele realizările administrației liberale, am venit la Cluj să învăț de la dumneavoastră”, a mai spus Ciucă.
”Domnule primar, domnule președinte al Consiliului Județean cred că putem să avem o formulă la PNL către administrațiile noastre și ale altora care n-au reușit, să ajungă la acest nivel.
Dacă vrei să fii util, ia modelul Alin Tișe- Boc Emil! Trebuie să depășim acest acest nivel. Partea aceasta de standard și de așteptare a dezvoltării la nivel județean și la nivel național, sigur, nu este totul.
Dar este un exemplu pe care noi, liberalii trebuie să-l multiplicăm. Și așa cum se întâmplă la Cluj, se întâmplă la Alba, la Sibiu, la Brașov, la Suceava la Iași, la Arad, la Caraș, la Ilfov, la Constanța.
Doar câteva exemple unde administrația liberală performează și se distinge față de celelalte. Administrația asta înseamnă că se poate. Iar noi trebuie să căpătăm încrederea în noi înșine și să continuăm să creștem încrederea cetățenilor în Partidul Național Liberal, în tot ceea ce înseamnă administrația și guvernarea liberală.
Reușim să ne păstrăm aceste valori euroatlantice, pentru că acesta este drumul nostru. Alegerile locale sunt despre cum facem în administrația locală dar în deplină legătură cu tot ceea ce înseamnă beneficiile statutului de membru al Uniunii Europene.
Beneficii care nu sunt doar prin faptul că putem și beneficiem de fonduri, fondurile care, iată cât de mult au reușit să dezvolte localitățile acolo unde administrațiile au lucrat. Înțelepciunea a lucrat cu voință, au lucrat cu dăruire, au lucrat cu tot ceea ce înseamnă capacitatea resursei umane de a se adapta”, a explicat Nicolae Ciucă.
Ciucă: Tinerii din Cluj, rămân la Cluj. Ați tineri din țară vin la Cluj.
Statutul de țară membră a Uniunii Europene ne stimulează ambiția, ne determină să putem și noi să ajungem la nivelul de dezvoltare unde din păcate pentru noi, românii încă își caută un nivel de trai mai bun.
Eu cred că România trebuie să-și asume că a depășit acest stadiu al acomodării în Uniunea Europeană și trebuie să ne setăm un alt nivel de ambiție. Acel nivel de ambiție este acela că vrem și putem mai mult.
Este absolut natural, să vrem și să putem mai mult. Să continuăm, să sprijinim capitalul românesc să consolidăm capitalul românesc. Să întărim parteneriatul dintre administrațiile, locale mediul de afaceri, între Guvern și mediul de afaceri românesc, exact pe modelul care s-a întâmplat aici.
Ceea ce s-a reușit de către cei doi domni, domnul primar și domnul președinte, împreună cu echipele dumnealor, s-a reușit pentru că au consolidat aceaste puncte de legătură cu mediul de afaceri. Universitățile au investit în educație. Au facilitat accesul la servicii publice pentru cetățeni astfel încât să poată să beneficieze mai mult timp pentru inovație.
Asta se întâmplă la Cluj și în județul Cluj.
Tinerii la Cluj, rămân la Cluj. Ați tineri din țară vin la Cluj. Asta înseamnă aici sunt create toate condițiile pentru ca tinerii să rămână și să aibă speranță, să vadă un viitor pentru ei, pentru familiile lor, iar noi avem datoria să trudim pentru ei.
Și asta faceți aci, la Cluj, domnule primar, domnule președinte al Consiliului Județean. Asta am înțeles noi că trebuie să facem la nivelul Partidului Național Liberal să facem tot ceea ce ne stă în putință.
Le adresăm mesajul că nu sunt vorbe, sunt fapte. Că tot ceea ce facem pentru tineri, alții doar spun, dar nu fac.
Partidul Național Liberal, administrațiile liberale au făcut și vor face în continuare, pentru că suntem conștienți că doar prin această trudă a noastră putem să asigurăm României un viitor. Pentru că ne dorim o Românie puternică,consolidată în Uniunea Europeană.
Partidul Național Liberal trebuie să asigure libertatea individuală și să asigure inițiativa particulară asta facem noi, liberalii, iată că modelul de succes. Vreau să subliniez o chestiune îmi ziceau toate filialele, ați dojenit oarecum conducerea filialelor pentru că n-au acordat atenția cuvenită doamnelor și domnișoarelor.
(...) Am reușit să absorbim cea mai mare sumă de fonduri europene, am reușit să realizăm cea mai mare sumă de fapt, am atras cea mai mare sumă de investiții străine directe. Aceste chestiuni nu s-au întâmplat datorită subsemnatului s-au întâmplat datorită oamenilor.
Emil Boc: ”Noi aici, la Cluj, am înțeles dintotdeauna că cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor”
Primarul Emil Boc a explicat, de asemenea, în cadrul aceluiași eveniment, că cea mai bună politică pe care a aplicat-o este cea a rezolvării problemelor oamenilor.
”Clujul a fost, este, și va rămâne PNL! Acest lucru vreau să știți și am încredere că această echipă minunată a Clujului. Așa cum au spus și colegii mei, știu să facă ceea ce este mai bine pentru oameni, pentru că noi aici, la Cluj, am înțeles dintotdeauna că cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor și împreună cu dumneavoastră am adus Clujul și PNL-ul pe primul loc. Vă mulțumesc”, a explicat Emil Boc.
Conform lui Boc, bugetul Clujului a crescut de 20 de ori în ultimii 20 de ani.
” Orașul nostru are cel mai mare buget din România dintre municipiile reședință de județ. De asemenea, bugetul orașului nostru a crescut de 20 de ori, în ultimii 20 de ani, de la 40 de milioane de euro, la peste 800 de milioane de euro.
Clujul a recuperat decalajul de dezvoltare față de alte județe și am depășit încet, dar sigur, Constanța, Brașov, Timiș și astăzi, Clujul este primul după Capitală datorită muncii lui Alin Tișe, datorită munci lui lui Matei, de la Turda, a lui Drăgan de la Gherla, a lui Moroșan, a lui Roșigan, de la Câmpia Turzii, a lui Daniel Buda, de aici, din Parlamentul European și nu în ultimul rând a muncii fiecărui clujean.
Am reușit aceste lucruri împreună și nu în ultimul rând celor aproape 60 de primari PNL cu care împreună am reușit să ajungem aici.
Clujul este orașul cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Nu spunem noi nu, spune Banca Mondială Clujul, este în primele 10 orașe din Uniunea Europeană în materie de calitate a vieții.
Clujul este în primele 10 orașe din Uniunea Europeană în privința promovării politicilor verzi nepoluante. Clujul este unul dintre cele mai sigure orașe din Uniunea Europeană.
Clujul a dobândit titlul de capitală Europeană a tineretului, a dobândit titlul de capitală europeană a sportului. De asemene, Cluj a participat și a ajuns în finală pentru capitala Europeană a inovării.
De asemenea, Clujul este parte la cele mai importante rețele europene care vizează digitalizarea și inovarea”, a mai amintit Emil Boc.
Primarul a mai vorbit despre realizările din acest județ, despre autostrada Transilvania, școli și creșe, despre începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență dar și despre absorbția de fonduri de miliarde de euro.
Lucian Bode: la Cluj se dă ora exactă în ceea ce privește administrația publică din România
Secretarul General al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, a făcut un gest de mulțumire pentru clujeni.
Nu port pălărie, dar am împrumutat una. Cel mai important lucru pe care aș putea să-l fac în fața dumneavoastră este jos pălăria pentru tot ceea ce ați făcut. Vă consider o mare familie care ne primește mereu cu ospitalitate, mereu exemplar organizată și cu candidați foarte puternici. Aveți cea mai bună garnitură de candidați la aceste alegeri și sunteți singurii care puneți pe masa ofertelor electorale o viziune coerentă.
Sunt convins că o să reconfirmați, pe tot parcursul anului 2024, scorurile record avute în alegerile precedente, iar rezultatele o să vă poziționeze în topul celor mai puternice filiale din România.
Îmi petrec majoritatea timpului în București, dar mereu când revin la Cluj mă surprinde și să face să înțeleg de ce de aici se să ora exactă în ceea ce privește administrația publică din România.
Clujul este orașul excelenței. Clujul sub administrația liberală a renăscut. Văzând ce se întâmplă în jurul nostru, în Europa și în lume, vreau să subliniez că Clujul a fost declarat în top 10 cele mai sigure orașe din lume. Felicitări!”, a spus Lucian Bode.
Bode a mai spus că deși li s-au pus multe etichete, clujenii au rămas mereu la înălțime, iar Clujul a atras mai multe fonduri europene decât Cipru și Malta la un loc.
”Sunteți un model admirabil de administrație pentru toată România. Nu sunt multe administrații care se pot bucura de acest lucru. Liderii au fost mereu o prezență valoroasă.
Am pornit împreună în 2020, cea mai accelerată administrație. Aici, la Cluj, am găsit, în poziția de ministru, cei mai receptivi parteneri pentru implementarea proiectelor de transport.
Ne așteptăm și ne așteaptă o luptă importantă în această campanie”, a precizat Bode.
Secretarul General al PNL a explicat și de ce există coaliția PNL- PSD
”De ce suntem aliați cu PSD? De ce avem această Coaliție? Am făcut această Coaliție atunci când războiul bătea la ușă. După o criză politică declanșată de USR, nu aveam altă soluție pentru a menține România pe linia de plutire. Nu a fost o decizie ușoară, dar am fost împinși spre această soluție.
Deși avem o relație complicată cu partenerii noștri am reușit să facem lucruri bune alături de partenerii noștri.
Menționez și eu, anul 2022, an de referință, cu premier Nicolae Ciucă, România a reușit să atragă peste 11,3 miliarde de euro, la care adăugăm și cele 10,4 miliarde investiții străine directe.
Asta a însemnat guvernarea liberală, asta a însemnat guvernarea Nicolae Ciucă.
Vreau să știți, noi liberalii mereu o să apărăm cota unică, Pilonul ll de pensii, o să susținem capitatul românesc, antreprenorii.
România traversează o periadă fastă, este meritul PNL. Pe 9 iunie avem de dat o dublă bătălie. Alegerile locale sunt concomitent cu alegerile europarlamentare. Este datoria noastră să trimitem la Bruxelles o echipă cât mai bine pregătită. Daniel Buda a făcut o treabă extraordinară și știe cât de important este să avem legitimitate acolo. Avem nevoie de un scor cât mai mare pentru o reprezentativitate cât mai bună la Bruxelles”, a explicat Lucian Bode.
Clujul îl trimite la Bruxelles pe Daniel Buda pentru un nou mandat. Nu ne oprim pe 9 iunie. Avem de câștigat alegerile prezidențiale și avem de dat un Guvern pentru următorii 4 ani, așa că mai este foarte mult de muncă”, a spus Bode.