Ludovic Orban insistă pentru investirea unui Guvern constituțional

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 21.10.2019 - 17:47
Ludovic Orban/Foto: Inquam Photos
Ludovic Orban/Foto: Inquam Photos

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, luni, că neînvestirea unui guvern legitim, constituțional, împiedică realizarea unor chestiuni fundamentale pentru România și că vor continua discuțiile cu partenerii politici.

SHARE

„Neînvestirea unui Guvern legitim, constituțional, împiedică realizarea unor chestiuni fundamentale pentru România, astăzi. Rectificarea bugetară, pentru a permite tuturor instituțiilor publice și tuturor autorităților locale să li se aloce resursele financiare indispensabile pentru finalizarea exercițiului bugetar. Pregătirea proiectului de lege a bugetului de stat și a proiectului de lege a asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020”, a declarat Orban, potrivit unui comunicat de presă.

Tot el menționează că Guvernul destituit au continuat să facă „numai și numai nenorociri” în ultimele zile, precum concursuri declanșate pe toate posturile vacante de execuție și de conducere din toate instituțiile statului, din toate instituțiile guvernamentale „pentru a-și fixa pe post clientela politică introdusă pe ușa din dos, oameni care nu au altă calitate decât acea de a avea carnet de partid la PSD.

Au angajat cheltuieli publice fără să aibă resurse financiare, au alocat bani în mod discriminatoriu, atât din fondul de rezervă al Guvernului cât și din sumele suplimentare cuprinse în rectificarea bugetară, către autorități locale, fără să rezolve problemele reale ale comunităților locale. Forțează semnarea de contracte ilegale, realizează tot felul de proceduri prin care angajează cheltuieli pentru care nu există resurse”.

Ludovic Orban susține că este necesară pregătirea României pentru sezonul rece, pentru iarnă, atât în zona energiei cât și în zona transporturilor, dar și de un corp de miniștri.

„Este necesară prezentarea unui candidat legitim pentru funcția de comisar european, care să îndeplinească toate criteriile necesare pentru a putea fi adoptat de Parlament și care să facă cinste României și care, într-adevăr, să reprezinte interesele României la nivel european.

Este nevoie urgentă, în foarte multe domenii de activitate, de decizii pe care să le ia miniștrii sau un Guvern care are deplină capacitate de exercitare a atribuțiilor guvernamentale, de la examenul de rezidențiat, până la o mulțime de programe, inclusiv în domeniul sănătății, care necesită existența unor miniștrii”, a declarat Orban.

Liderul liberalilor susține că e deplin încrezător în susținerea partenerilor politici, iar în ceea ce îi privește, „ne-am respectat angajamentele și față de români și față de toți partenerii noștri politici. (...) Astăzi, nu cred că există vreun motiv serios ca vreunul dintre partenerii noștri să nu ia decizia de a susține învestirea Guvernului condus de mine.

Vom avea, începând de mâine, a doua rundă de discuții, deja am luat decizii în Partidul Național Liberal pentru a facilita respectarea înțelegerilor pe care le-am avut cu partenerii noștri și de asemenea, pentru a introduce în programul de guvernare elemente care ne-au fost solicitate de parteneri”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te