Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul liberalilor Ludovic Orban, a declarat joi că în Constituţie şi în regulament se prevede foarte clar că moţiunea de cenzură se citeşte în termen de 5 zile de la depunere şi se dezbate şi votează după 3 zile de la prezentarea ei în şedinţă comună a Parlamentului, iar în deciziile CCR se invocă celeritatea dezbaterii.
Citește și: CEDO: Mesajele de pe site-urile de întâlniri pot fi probe în instanță la divorț
"Există decizia CCR care spune că moţiunea nu se dezbate mai devreme de 3 zile, dar nici nu poate fi amânată la calendele greceşti. (...) Nu sunt la curent cu astfel de propunere (de amânare a dezbaterii moţiunii de cenzură - n.r.). Din punctul meu de vedere, în Constituţie spune foarte clar: este un termen de 5 zile se citeşte moţiunea de cenzură, după care există termenul de 3 zile, oricum hotărârea CCR invocă celeritatea în dezbaterea moţiunii de cenzură", a afirmat Orban, înaintea şedinţei Birourilor permanente reunite.
Constituţia şi deciziile CCR se aplică şi dacă există precedente anterioare sau ulterioare, a adăugat Ludovic Orban.
"Mi-am amintit că a existat o moţiune împotriva guvernului meu în care nu s-a întrunit cvorumul. După aceea, PSD nu a mai încercat să dezbatem moţiunea", a mai spus Orban, potrivit Agerpres.
Citește și: Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2022, în 20 iunie 2022. Vezi calendarul complet