Maia Sandu, președinte al României. Ce șanse are repetarea scenariului „Cuza” și al unirii

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 15.07.2021 - 00:09
Maia Sandu, președinte al României. Ce șanse are repetarea scenariului „Cuza” și al unirii
Maia Sandu, președinte al României. Ce șanse are repetarea scenariului „Cuza” și al unirii

Victoria partidului pro-european și anticorupție controlat de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a stârnit un mare entuziasm în România. A apărut inclusiv un scenariu extraordinar.

SHARE

Acela ca Maia Sandu să devină și președinte al României, pentru a se realiza unirea celor două țări.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), al Maiei Sandu, a reușit să învingă în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova cu un scor zdrobitor. PAS a obținut 52,80% din voturi, la mare distanță de Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 27,17%, și Partidul Politic Șor – 5,74%

Victoria spectaculoasă a formațiunii pro-europene și anticorupție controlată de Maia Sandu vine la scurt timp după ce tânăra politiciană l-a învins, în toamna anului trecut, pe fostul președinte pro rus Igor Dodon, devenind astfel președintele Republicii Moldova. 

Succesul Maiei Sandu în lupta politică cu oligarhii și oamenii susținuți de Moscova a stârnit un mare entuziasm în România. Până într-acolo încât au fost voci care au propus scenariul ca președinta Republicii Moldova să candideze și la președinția României, în 2024. 

Pe de o parte, pentru că s-ar repeta astfel scenariu din 1859, când unirea dintre Moldova și Țara Românească a fost posibilă prin alegerea în cele două provincii a aceluiași om: Alexandru Ioan Cuza. 

Astfel, România ar pune din nou în practică, spun adepții acestei teorii, strategia prin care Moldova să revină în granițele României. 

Pe de altă parte, și pentru că, deocamdată partidele politice românești nu au nici o personalitate credibilă, pro europeană și anticorupție, cu o imagine similară Maiei Sandu, care să candideze în 2024, când actualul președinte Klaus Iohannis își încheie ultimul mandat.

Citește și: EXCLUSIV Omul din spatele after-poll-ului corect din Moldova: Au fost fraude masive, voturi vândute

Cărei țări îi jură credință un președinte cu dublă cetățenie?

Newsweek România a discutat cu mai mulți specialiști despre șansele legale de reușită ale unui astfel de scenariu. Nici un expert nu a vrut să fie citat oficial, cu numele, considerând că discuția e mult prea sensibilă. 

Un specialist în drept constituțional consultat de Newsweek România a menționat că, având și cetățenie română, Maia Sandu poate candida la președinția României. 

„În Constituția României există doar o cerință expresă care trebuie îndeplinită, anume cetățenia română. Maia Sandu are cetățenia română. Dar are și cetățenia moldovenească. Legea fundamentală nu spune nimic despre dubla cetățenie, dacă o persoană cu dublă cetățenie poate candida la președinție. 

Această chestiunea ar fi de domeniul Curții Constituționale, care ar trebui să lămurească dacă cineva cu două cetățenii poate deveni președinte al României.

Problema vine din faptul că datoria șefului statului este de fidelitate față de țară. În acest caz, care țară?”, a explicat expertul în drept constituțional. 

Citește și: Dincolo de entuziasm. Dacă nu e schimbat procurorul general, Moldova nu se va reforma

Acesta a exclus însă posibilitatea ca scenariu „Alexandru Ioan Cuza” să se repete. 

„Nu este aplicabil în 2024, pentru că unirea dintre două țări nu se realizează azi prin alegerea unui șef de stat dintr-o țară ca șef de stat în altă țară. 

E o elucubrație, ieșită de la cei care nu mai văd soluții în România. 

Poate candida ca senator sau deputat, după ce nu mai este președinte. Dar să candideze ca președinte în funcție în Moldova, e puțin probabil. Ba, aș zice chiar imposibil. 

Problema este de îndeplinire simultană a două jurăminte de credință față de două țări. Iar Constituția nu permite asta”, a menționat profesorul. 

Citește și: Moscova, deranjată de alegerile din Moldova. Kalaşnikov: Vom „consolida factorul transnistrean”

Președintele României nu poate avea alte funcții

Un politician important cu care a discutat Newsweek România a adus un alt argument împotriva șanselor ca România și Moldova să se unească prin alegerea ca președinte, în ambele state, a aceleiași persoane. 

Articolul 84 din Constituția României prevede că, „în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. 

Prin urmare, potrivit legii fundamentale românești, Maia Sandu nu ar putea îndeplini simultan două funcții de președinte. Iar până în 2024 sunt șanse minime să fie eliminată această restricție.

„Mai e o problemă. Nu poate candida din partea unui partid moldovenesc, trebuie fie ca independentă, fie ca reprezentantă a unui partid românesc. 

AUR nu are o filială în Moldova, de exemplu, cum susțin ei. E un alt partid cu aceeași denumire. Nici birou de parlamentar nu poți să faci într-o altă țară. 

În plus, fiind alegeri parlamentare și prezidențiale în același timp în 2024, va avea contracandidați sprijiniți de partidele lor, care nu vor sta pe margine să se uite. Deci, intră în cursă cu riscul de a eșua, pe care ca președinte al Moldovei nu ar vrea să ș-l asume. 

Simbolic, ar fi o treabă. Privit din perspectivă emoțională, da. Dar din perspectivă politică, sunt șanse mici să candideze și să aibă rezultate. 

Scenariul Cuza nu mai e posibil în 2021”, a menționat pentru Newsweek România și politicianul de la București. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te