Marian Oprișan este vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea. El poate reveni la șefia acestui județ foarte curând după ce Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a murit la vârsta de 46 de ani. Toma a fost internat la un spital din Focşani, iar ulterior a fost transferat în Bucureşti, unde s-a stins din viaţă.
Detalii AICI
Newsweek România a scris în repetate rânduri despre averea colosală a lui Marian Oprișan pe care acesta a trecut-o pe numele mamei sale, pensionară.
Marian Oprișan a luat, anul acesta, un împrumut de 1.000.000 euro de la mama sa. Este cel de-al patrulea împrumut trecut în declarația sa de avere. Din acești bani și-a luat un teren intravilan de 11.000 de metri pătrați.
Oprișan, noul șef al județului Vrancea? Mama pensionară i-a dat 6.000.000 să își ia teren și Mercedes
Citește și: Oprișan, împrumut de 1.000.000 € de la mama pensionară. Are rate de 14.000 € și venituri de 2.400 €
Într-un moment de sinceritate, Oprișan a spus: mama sunt eu. Către mama sa pensionară el mai are alte trei împrumuturi.
51.466 euro pe o perioadă de 10 ani, între 2018 și 2028. El va plăti, lunar suma de 2.100 de lei.
1.175.450 lei pe o perioadă de 10 ani, între 2020 și 2030. El va plăti, lunar suma de 9.000 de lei.
1.273.000 lei pe o perioadă de 11 ani între 2021 și 2030. El va plăti, lunar suma de 9.600 de lei.
Am considerat că, fiind vorba de un împrumut în familie, Oprișan nu îi plătește dobândă mamei sale.
În total, Oprișan trebuie să returneze, lunar, suma de 69.700 de lei, adică 14.000 de euro.
Citește și: Oprișan, împrumut de 1.300.000 lei de la mamă ca să își ia Mercedes din 2021. Veniturile cât ratele
Alte abuzuri
Newsweek a scris, anul trecut, că soția lui Marian Oprișan comite un abuz cu „complicitatea” conducerii Consiliului Județean Vrancea, din care face parte și soțul ei. Ea a primit acceptul să nu își publice deloc declarația de avere, privilegiu de care nu se bucură nici măcar președintele Iohannis.
Citește și: ILEGAL La stat, nevasta lui Oprișan își ascunde averea cu acordul soțului și al unui liberal