„În baza cadrului constituţional şi legal, Guvernul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie. Asta este data alegerilor constituţională şi legală. Între timp am văzut că s-a mai emis o decizie a CCR care pe mine m-a surprins şi bănuiesc că nu numai pe mine, ci şi pe alţii, dar asta e. Deocamdată nu afectează procesul electoral. Noi avem toate procedurile angajate şi aflate în derulare, în conformitate cu prevederile legale şi cu hotărârile de Guvern privind desfăşurarea alegerilor. Până nu se publică motivarea CCR, nu poate intra în vigoare legea prin care Parlamentul şi-a arogat competenţa de a stabili data alegerilor. Mai e până la intrarea în vigoare a legii.
Deci, proiectul de lege anunţat de domnul deputat Dohotaru, care urmăreşte stabilirea datei alegerilor la 14 martie, nu poate să intre încă în dezbatere pentru că nu este în vigoare legea pe care am atacat-o la Curte, împreună cu preşedintele, şi Curtea ne-a respins atacul, care dă competenţa Parlamentului să stabilească data alegerilor", a declarat premierul, duminică seară, la România Tv.
Șeful Guvernului a adăugat că „avem toate pârghiile legale şi constituţionale pe care le putem utiliza. Le vom folosi pentru că, din punctul nostru de vedere, este nevoie de un Parlament nou, care să fie conform cu voinţa oamenilor, care să fie o oglindă fidelă a opţiunilor politice ale cetăţenilor români. Parlamentul de azi este votat în 2016, nu mai are nicio legătură cu realitatea României, cu opţiunile politice ale românilor, este un Parlament controlat de PSD, care ia numai decizii care fac rău României. Fiecare zi în plus în care mai rămâne în funcţie această majoritate controlată de PSD duce la decizii care pot să ducă la consecinţe nebănuit de grave pe termen mediu şi lung României. Din punctul nostru de vedere, pe 6 decembrie trebuie să se ţină alegerile".
El a spus că bugetul pentru anul viitor va fi votat în noul Parlament, susţinând că PSD „a făcut praf" ordonanţa de urgenţă pentru rectificarea bugetară.