„Eu am găsit Fondul de rezervă al Guvernului aflat la dispoziţia premierului epuizat complet. (...) În momentul în care am intrat în funcţie nu am mai găsit niciun leu. (...) Sunt de acord cu ce spuneţi dumneavoastră că nu am găsit nicio noimă în aceste alocări, asta este adevărat.
Vă mărturisesc că inclusiv împărţirea sumei alocate suplimentar de 1,4 miliarde (de lei - n.r.) după rectificarea din august, iar nu am înţeles logica alocărilor sumelor respective", a afirmat Ludovic Orban, la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, citat de Digi24.
Preşedintele AMR, Robert Negoiţă, afirmase anterior că „banii, mai ales din Fondul de rezervă la dispoziţia primului-ministru, (...) au fost împărţiţi discreţionar".
„S-au dat aşa nişte sume, fără niciun fel de criterii, adică într-un mod discreţionar. (...) Au fost dezavantajate multe unităţi administrative în sensul că au primit nimic, ceea ce considerăm că este profund în neregulă. (...)
Nevoile sunt mari, mai ales că suntem în prag de iarnă, pe zona de termie, mai ales, multe unităţi au de suferit şi riscăm blocaje în zone chiar de oraşe mari şi care, aparent, nu ar trebui să aibă probleme, pentru că sunt oraşe cu potenţial, dar, din cauza amputării drastice a bugetelor locale, au început, din localităţi care se descurcau şi mergeau pe picioarele proprii, să aibă probleme grave nu doar pe partea de investiţii, dar pe partea de funcţionalitate chiar", a declarat Robert Negoiță.