Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
9.085.879 Votanți în România
50,45 %
753.047 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Orban, în Portugalia: România dorește un acord politic pe bugetul european

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 02.02.2020 - 11:51
Foto Gov.ro
Foto Gov.ro

Prim-ministrul Ludovic Orban a participat, sâmbătă, la Beja, Portugalia, la Summitul Grupului „Prietenii Coeziunii", eveniment găzduit de prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa.

SHARE

La Summit au participat şefi de stat, de guvern şi miniştri din statele membre ale Grupului, precum şi comisarii responsabili pentru buget şi pentru politica de coeziune.

În intervenţia pe care a susţinut-o, prim-ministrul României a reliefat importanţa agreării unui buget ambiţios, capabil să ofere Uniunii resursele necesare pentru atingerea obiectivelor reflectate în Agenda Strategică, dar, în acelaşi timp, realist din punct de vedere al necesităţii de a asigura un echilibru între obiectivele de creştere şi convergenţă şi răspunsul la noile provocări la nivel european.

Totodată, el a reiterat sprijinul României pentru atingerea cât mai curând posibil a unui acord politic privind viitorul buget european, care să permită demararea la timp a următoarelor programe şi proiecte cu finanţare europeană, se arată într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Premierul a evocat contribuţia de necontestat a politicii de coeziune şi a politicii agricole comune în procesul de recuperare a decalajelor de dezvoltare şi atingerea unor condiţii echitabile pentru toate statele membre, astfel încât să fie create premisele unei Uniuni mai competitive, ale unei Uniuni care să îşi îndeplinească noile obiective stabilite în domeniul schimbărilor climatice.

Orban a făcut referire la necesitatea păstrării politicii de coeziune ca instrument principal de promovare a investiţiilor la nivel european şi care trebuie să beneficieze de o finanţare corespunzătoare.

Pe lângă elementele legate de nivelul alocărilor, acesta a arătat faptul că viitorul acord trebuie să conţină prevederi care să permită un nivel mai ridicat de flexibilitate la nivelul statelor membre în programarea şi implementarea proiectelor.

Premierul a subliniat, în context, faptul că politica de coeziune trebuie să poată oferi un răspuns cât mai eficient nevoilor cu care se confruntă statele membre şi regiunile, iar un nivel sporit de flexibilitate în ceea ce priveşte concentrarea tematică, precum şi stabilirea unor condiţii de implementare mai favorabile ar permite acestora să beneficieze pe deplin de oportunităţile de investiţii în cadrul politicii de coeziune, precizează sursa citată.

Prim-ministrul României a făcut referire, în intervenţia sa, şi la rolul politicii de coeziune în susţinerea obiectivelor vizând tranziţia către obiectivul de asigurare a neutralităţii climatice, evidenţiind, în context, necesitatea ca resursele propuse pentru susţinerea statelor membre în procesul de tranziţie prin intermediul Mecanismului pentru o Tranziţie Echitabilă să fie complementare alocărilor pentru politica de coeziune şi să nu afecteze îndeplinirea obiectivelor de reducere a decalajelor de dezvoltare urmărite prin această politică, menţionează Guvernul.

Reuniunea din Portugalia a avut ca principal obiectiv coordonarea statelor prietene ale coeziunii în perspectiva etapelor viitoare ale negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027. Acest demers este cu atât mai relevant în perspectiva reuniunii extraordinare a Consiliului European care se va desfăşura la Bruxelles, la 20 februarie, mai arată sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te