"Am stabilit politica de alianţe foarte clară. Prima decizie este că interzicem tuturor organizaţiilor locale să facă vreo înţelegere sau vreo alianţă cu PSD. Partidele afine cu care suntem în colaborare de patru ani de zile cu care am recomandat filialelor să facă alianţe sunt PMP şi USR PLUS. De asemenea, în judeţele cu populaţie maghiară, acolo unde se pot găsi puncte comune şi programe comune, de asemenea, am permis realizarea de înţelegeri şi alianţe cu reprezentanţii UDMR din administraţia locală", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a afirmat că o singură excepţie va fi posibilă şi aceasta vizează o alianţă cu PER în Dolj, însă a subliniat că acest lucru depinde de orientarea acestei filiale.
"Din ceea ce ştiu eu, există o înţelegere la nivel naţional între PSD şi celelalte două PSD-uri mai mici în care ei au zis că se unesc peste tot unde sunt împreună. Singura excepţie care mai este, PER, care a intrat în Dolj, dar depinde de orientarea filialei PER, că, de exemplu, filiala PER din Vâlcea a jucat cu PSD. PSD nu şi-a pus candidat la primărie şi PER nu şi-a pus candidat la preşedinţia Consiliului judeţean şi a sprijinit candidatul PSD. Acolo nici vorbă de vreo înţelegere cu PER în Vâlcea", a spus Orban.