Orban reclamă că zeci de susținători ai săi au fost înlocuiți din funcții

DE Elena Andrei | 14.09.2021 - 22:15
Orban reclamă că susținătorii săi au fost înlocuiți din funcții/foto:fb
Orban reclamă că susținătorii săi au fost înlocuiți din funcții/foto:fb

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi, la Râmnicu Vâlcea, la prezentarea Moţiunii "PNL - Forţa Dreptei" în Comitetul Director Judeţean al PNL Vâlcea, că zeci de liberali care l-au susţinut pentru preşedinţia partidului au fost înlocuiţi din funcţii.

SHARE

„Zeci de colegi de-ai mei, care m-au sprijinit pe mine, închipuindu-şi că sunt într-un partid democratic şi că pot să-şi exprime respectiva opţiune, au fost daţi afară. E aici domnul Miuţescu. A fost dată afară din funcţia de inspector şcolar general al judeţului Argeş diriginta băiatului meu - şi ministrul ştia asta - când băiatul meu a fost la un liceu din Bucureşti, un profesor excepţional şi un inspector şcolar general excepţional, a fost dată afară după o postare a lui Alina Gorghiu care nu ştiu ce a reclamat şi domnul ministru al Educaţiei s-a executat instant. Nu vreau să vă dau lista, de la directorul de la Poştă, de la conducerea selectată pe Ordonanţa 109, de la Transelectrica. Şi cu cine au fost înlocuiţi, că vorbim să nu mai punem şefi de sală şi alte categorii de oameni. dar când ne uităm vedem că de fapt numirile sunt făcute cam pe acelaşi calapod", a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Citește și

VIDEO Ludovic Orban, către liberalii din Olt: Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau

Deși invitați la Ciugud, Cîțu și Cîmpeanu au deschis anul școlar alături de Piedone și Băluță

 

Liderul PNL a calificat ziua de 25 septembrie drept esenţială pentru PNL şi a susţinut că liberalii au de ales între o soluţie bună şi una rea.

„După ultimele două luni e limpede că avem de ales între o soluţie bună şi o soluţie rea şi voi cei care trăiţi în comunităţi şi vorbiţi cu oamenii ştiţi foarte bine că aşa este. Noi trebuie să facem ce e bine pentru PNL. Nici acum nu înţeleg de ce să schimbăm un preşedinte de partid care a dus partidul la victorie, care a dus partidul la guvernare, de ce să-l schimbi? Şi dacă tot vrei să-l schimbi măcar să-l schimbi cu unul mai bun, hai să fim cinstiţi. După evoluţiile din ultimul timp avem a alege între o soluţie bună şi o soluţie rea. De asemenea, aveţi de ales între cel care a provocat criza şi cel care reprezintă soluţia la criză. De asemenea, aveţi de ales între cel care nu mai poate fi prim-ministru cu actuala coaliţie şi cel care poate fi prim-ministru păstrând actuala coaliţie", a subliniat acesta.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te