Decizia susținerii lui Ludovic Orban a fost luată în cadrul ședinței Biroului Național al PNL.
Ludovic Orban a anunțat, miercuri seară, că în cadrul ședinței s-a stabilit și că echipa PNL care va negocia majoritatea parlamentară va fi condusă de președintele partidului, iar negocierile vor fi purtate cu USR-PLUS, UDMR și minorități.
Pe de altă parte, șefia Camerei Deputaților este dorită și de USR PLUS, care își dorește funcția pentru co-președintele partidului, Dan Barna.
Întrebat dacă ar fi de acord ca în Parlament, Ludovic Orban să fie președintele Camerei Deputaților și USR-PLUS să primească șefia Senatului, Dan Barna a spus că nu au existat discuții, dar președinția Camerei pentru USR-PLUS este o soluție luată în calcul dacă președintele Klaus Iohannis va desemna premier PNL, conform Digi24.