Parteneriat Guvern - CJ Sibiu pentru construcția noului spital județean

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 30.07.2020 - 19:32

Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Sibiu au semnat joi un parteneriat pentru construcția noului Spital Județean, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

SHARE

„Este momentul unei noi etape din realizarea celui mai mare proiect public al județului Sibiu, una esențială: identificarea surselor de finanțare. Recunoaștem prin Acordul de astăzi, la nivelul Executivului, eforturile pe care le-a făcut Consiliul Județean Sibiu până acum și ne alăturăm lor cu certitudinea că împreună vom realiza acest proiect”, a scris Raluca Turcan.

În opinia sa, parteneriatul este „este un exemplu de bune practici, un model de colaborare a autorităților locale și centrale în folosul public.”

„Consiliul Județean Sibiu și președinta Daniela Cîmpean au reușit în doar câțiva ani să apropie un vis de realitate, să elaboreze un parcurs, să dezvolte din punct de vedere juridic inițiativa, să definitiveze documentațiile și să-și facă vocea auzită.

Răspunzând semnalelor concrete și coerente ale Sibiului, primul ministru Ludovic Orban, colegii mei Marcel Boloș și Nelu Tătaru au confirmat astăzi deschiderea pe care o avem la nivel de Guvern față de toate demersurile serioase ale autorităților locale”, a conchis Raluca Turcan.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te